ALBASAT
Actualitate Societate

Noi cerințe pentru conducerea tractoarelor pe drumurile publice

Șoferii care dețin certificatul de tractorist-mecanic eliberat de Inspectoratul de stat „Intehagro” vor trebui să dețină și permisul eliberat de ASP pentru a se deplasa cu tractorul sau altă tehnică agricolă pe drumurile publice. Noile cerințe pentru conducerea vehiculelor agricole au fost comunicate astăzi de către Vasile Șarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, transmite IPN.

Vasile Șarban a precizat într-un briefing de presă că certificatul de conducere a tractorului și alte mașini agricole se eliberează de Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „Intehagro”. Este un document de calificare ce atestă dreptul de a exploata vehiculele supuse înmatriculării doar în cadrul proceselor tehnologice, cu o arie de deplasare limitată – teren agricol, șantier de construcții etc. Dar nu este suficient pentru a circula pe drumurile publice.

„Posesorul acestui certificat, dacă are permis de conducere pentru o altă categorie, cum ar fi A sau B, merge la Agenția Servicii Publici cu certificatul de la „Intehagro”. Acolo, în permis îi este introdusă și categoria H (tractor). Dacă deține doar certificatul de la „Intehagro”, atunci persoana trebuie să meargă la ASP și să susțină examenul teoretic”, explică secretarul de stat.

„Pentru a asigura un mediu rutier sigur, conducătorii tuturor tipurilor de vehicule trebuie să fie conștienți de regulile de siguranță rutieră. Tractoarele și mașinile agricole moderne, având o putere mare și dimensiuni considerabile, pot provoca accidente grave dacă nu sunt gestionate corespunzător. Astfel, siguranța la trafic trebuie să fie o prioritate pentru toți”, a mai spus Vasile Șarban.

Related posts

Dan Perciun: 700 de milioane de lei ar putea fi alocate suplimentar pentru compensații

Albasat

Transportul public din Chișinău și Bălți, suspendat în weekend

Albasat

Un deputat reclamă ilegalitățile comise de președintele raionului Dubăsari

Albasat

Leave a Comment