ALBASAT
Societate

Noile tarife la gaz intră în vigoare la 1 octombrie

Noile tarife la gazele naturale intră în vigoare din 1 octombrie. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, factorul principal care a generat majorarea tarifelor este prețul de achiziție, transmite IPN.

„Toate ajustările de preț din anul acesta – finele lunii ianuarie, iunie, august și acum în septembrie, dar pentru octombrie – toate sunt direct proporționale cu evoluția prețului mediu de import. Practic, motivul principal al ajustărilor este modificarea prețurilor la achiziție. Decizia de astăzi a fost ghidată de mai multe motive: unu – creșterea prețurilor la burse, doi este depășirea pragului de 1% din Metodologie care permite ajustarea prețurilor. Și trei la mână – a fost necesitatea de a asigura o fiabilitate financiară furnizorului ca să-și poată achita obligațiile financiare ce-i revin din importul acestor gaze naturale, iar ca rezultat să-și poată desfășura obligația de serviciu public”, a declarat Alexei Taran, director ANRE, într-o conferință de presă.

ANRE a aprobat următoarele prețuri reglementate la gazele naturale, fără TVA:

– de intrare în rețelele de transport al gazelor naturale – 24 716 lei/1000 m3;
– de ieșire din rețelele de transport al gazelor naturale – 24 914 lei/1000 m3;
– de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de înaltă presiune – 25 175 lei/1000 m3;
– de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de medie presiune – 25 493 lei/1000 m3;
– de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor naturale de joasă presiune (consumatorii casnici) – 27 103 lei/1000 m3.

Prețul mediu de procurare a gazelor naturale pentru trimestrul IV, prognozat în baza prevederilor contractuale la circa 1 165 dolari/1000 m3, este cu 28,7 % mai mare decât prețul mediu anual reflectat în prețurile reglementate în vigoare.

Related posts

Заказала убийство мужчины, который задолжал ей деньги

Albasat

Strategia Securității Naționale. Una dintre direcții este întărirea sectorului de apărare

AlbasatTV, Nisporeni

Șeful IGP, implicat în accident rutier

Albasat

Leave a Comment