Portal de știri
Nisporeni Societate

O centrală fotovoltaică, care poate alimenta 700 de gospodării, dată în exploatare la Nisporeni

O centrală fotovoltaică, cu puterea instalată de 800 kw, care poate asigura cu energie electrică un număr de aproximativ 700 de gospodării sau 50 de grădinițe, a fost dată în exploatare la Nisporeni. Centrala va produce peste un milion de kwh de energie electrică anual și este proiectul companiei „Flydevelopment” din Republica Moldova, cu susținerea investitorului danez, Esben Kumke Christensen, fondatorul companiei „Danish Renewables”. Valoarea investiției este de aproximativ 800 de mii de euro.

La evenimentul de inaugurare a centralei foto-voltaice au participat reprezentantul companiei „Flydevelopment”, dl Chiril Gaburici, fondatorul companiei „Danish Renewables”, dl Esben Kumke Christensen, primarul orașului Nisporeni, dl Grigore Robu, expertul în domeniul finanțării investițiilor din sectorul privat, dl Spyros Valatas și expertul în domeniul analizei financiare și modelare, dl Kostas Kiriakopoulos. Domnii Spyros Valatas și Kostas Kiriakopoulos sunt, de asemenea, membri ai echipei de suport pentru Guvernul Republicii Moldova privind identificarea și pregătirea proiectelor aferente implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

Importanța acestui proiect este determinată și de scopul social final al investitorului: cel de redirecționare a resurselor pentru plantarea pădurilor în Republica Moldova. 

Vedem tot mai multe urmări ale încălzirii globale la noi în Moldova – secetele devin tot mai severe, pierdem roadă și crește suprafața terenurilor agricole care rodesc tot mai rău, pentru că an de an scade suprafața pădurilor.

Parcurile fotovoltaice nu pot rezolva toate aceste probleme, dar ne ajută să devenim mai independenți energetic, să avem costuri mai stabile pentru energia electrică în viitor și o parte din banii care azi pleacă in afara țării – vor rămâne în țară. La următoarea etapă vom învăța să producem energia și pe alte căi și să o păstrăm – iar resursele eliberate le vom redirecționa pentru plantarea pădurilor”, a declarat Chiril Gaburici.

Fondatorul companiei „Danish Renewables”, Esben Kumke Christensen, a precizat că asemenea proiecte contribuie la creare unei țări autonome, curate și verzi.

„Îmi place să particip la proiecte care schimbă viitorul, îl fac mai sănătos și mai prietenos cu mediul înconjurător. Moldova e o țară foarte frumoasă și generația de azi trebuie să se gândească bine ce moștenire va lăsa copiilor. Noi trebuie să lăsăm copiilor și generațiilor viitoare o Moldova curată, verde și mai autonomă”, a declarat Esben Kumke Christensen.

„Acest proiect este un pas bun pentru a atinge cota de energie regenerabilă planificată la nivel de țară până în anul 2025. Ne bucurăm de asemenea că Nisporeni este mai inovativ din acest punct de vedere”, a menționat Spyros Valatas.

Gazda evenimentului, Primarul orașului Nisporeni, dl Grigore Robu, a salutat oportunitățile de dezvoltare a proiectelor de energie verde care vor fi în beneficiul oamenilor din oraș.

„Cu astfel de proiecte investiționale, vor apărea și locuri noi de muncă”, a declarat Primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu.

Related posts

Marea Britanie blochează accesul persoanelor din Danemarca, după depistarea unei mutaţii problematice a coronavirusului

Albasat

334,4 mii de elevi merg la școala în Republica Moldova. 97,9% – în instituții de stat

Albasat

Noi secretari de stat la Ministerul Justiției și la Ministerul Sănătății

Albasat

Leave a Comment