ALBASAT
Actualitate Societate

Noutăți fiscale privind TVA

Mărfurile autohtone anterior exportate cu utilizarea serviciilor poștale și reintroduse în termen de 3 luni de la data exportului, în aceeași stare, vor fi scutite de TVA fără drept de deducere. Dacă la realizarea exportului suma TVA pentru marfa respectivă a fost restituită, contribuabilul va fi obligat să calculeze și să declare suma TVA pentru luna în care a avut loc reintroducerea mărfii. Noile prevederi au intrat în vigoare acum câteva zile, transmite IPN.

Serviciul Fiscal de Stat precizează este vorba despre mai multe modificări la Codul Fiscal privind taxa pe valoare adăugată, aprobate prin Legea din 9 noiembrie 2023 pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri II), publicată recent în Monitorul Oficial.

Legea prevede că subiectul impozabil va avea dreptul la deducerea sumei TVA achitată sau care urmează a fi achitată pe valorile materiale, serviciile procurate și în cazul dispunerii de bonuri fiscale emise de echipamentele de casă și de control conectate la Sistemul informațional automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor”. Și anume, pentru procurările a căror valoare în fiecare bon nu depășește suma de 2000 de lei, inclusiv TVA, și nu mai mult de 10 mii de lei pentru o perioadă fiscală, cu condiția achitării acestora prin intermediul cardului de plată de afaceri (business).

Related posts

Decizia fiecărui cetățean înseamnă viitorul întregii Moldove

AlbasatTV, Nisporeni

188 новых случаев COVID-19 и восемь смертей

Albasat

LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment