ALBASAT
Societate

Novațiile legii cu privire la organizațiile necomerciale

Organizațiile necomerciale nu au dreptul să acorde sprijin material, direct sau indirect partidelor politice și nu au voie să le presteze servicii în perioada electorală. De asemenea, nu au voie să facă agitație electorală, ceea ce înseamnă că nu au voie să distribuie mesaje cu scopul de a convinge o anumită persoană să voteze sau nu pentru un anumit candidat. Însă, organizațiile necomerciale vor putea monitoriza alegerile și vor putea organiza dezbateri între candidații în alegeri. Acestea sunt câteva dintre novațiile noii legi cu privire la organizațiile necomerciale, intrată în vigoare pe 27 august. Noile prevederi au fost prezentate în cadrul unei conferințe naționale, organizate de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, transmite IPN.

Ilie Chirtoacă, consilier juridic CRJM, a declarat că, deși legislația precedentă era una bună, însă ea fusese elaborată la sfârșitul anilor ’90 și nu mai corespundea realităților actuale. Noua lege simplifică procedura de înregistrare a unei organizații, care devine gratuită, la fel ca și modificarea actelor constitutive. Se modifică durata înregistrării – până la 15 zile și nu 30 de zile, cum era anterior. Totodată, a fost extinsă de la 30 la 90 de zile valabilitatea documentelor constitutive. În noua versiune a legii, documentele de înregistrare sunt listate exhaustiv.

Modificările la lege reglementează într-un singur document trei forme de organizare juridică: 1) cea fondată de o singură persoană fizică sau juridică, care este cel mai ușor de administrat – instituția privată; 2) cea fondată de două sau mai multe persoane fizice sau juridice, în care acestea dețin calitatea de membru – asociație obștească; și 3) entitatea creată de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice, fără calitate de membru, administrată de un consiliu – fundația. Or, anterior pentru toate acestea existau prevederi legale separate, iar în cazul instituțiilor private, în general lipseau.

Legea oferă un model mai flexibil pentru organizarea internă, instituie reguli de fair-play pentru finanțarea de către stat a ONC, enumeră clar activități permise și nepermise pentru ONC, menține rigorile de transparență în activitatea ONC, precum și schimbă regulile cu privire la statutul de utilitate publică. Totodată, au fost simplificate condițiile care trebuie întrunite pentru acordarea acestui statut.

De asemenea, noua lege elimină restricțiile nejustificate, care existau în versiunea precedentă. De exemplu, până la adoptarea noii legi, persoanele juridice – SRL sau SA – nu puteau fi fondatori ai unei organizații necomerciale, fapt care crea mai multe dificultăți practice, spune Ilie Chirtoacă. Anterior, erau restricții legate de cetățenie – cetățenii străini nu aveau dreptul să fie membrii bordului unei organizații. Or, acum cetățenii străini vor putea face parte din consiliile de administrare și consiliile de supraveghere.

Alte posibilități, pe care le oferă noua lege, ține de rezervarea denumirii prin e-mail până la șase luni, acest serviciu fiind gratuit. Legea mai permite organizațiilor să utilizeze în denumire cuvintele „Moldova”, „Republica Moldova” sau denumirile altor unități administrative gratuit și fără a cere permisiune. În opinia expertului, acest lucru este benefic pentru asociațiile de băștinași care, anterior, erau nevoite să ceară permisiunea administrației.

Vladislav Gribincea, președintele CRJM, a precizat că printre activitățile permise organizațiilor necomerciale se numără activitatea economică și antreprenoriatul social. De asemenea, acestea își pot exprima opinia asupra programelor partidelor politice și a concurenților electorali. Totodată, organizațiile necomerciale sunt obligate să își ajusteze statutul în cazul modificării legislației, să țină evidența membrilor săi, în cazul asociațiilor obștești. La fel, trebuie să prezinte în termen de cel mult trei luni, organului înregistrării de stat, documentele care confirmă modificarea statului, schimbarea adresei juridice, schimbarea adresei electronice, schimbarea sediului, a componenței organelor de conducere și de control etc.

Conferința națională „Reziliența în timpuri de criză” este organizată în cadrul proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de CRJM cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională.

Related posts

Ambasadorul Letoniei în Republica Moldova, Uldis Mikuts, la ALBASAT

Albasat

Președinta Maia Sandu are o nouă consilieră

AlbasatTV, Nisporeni

Doi angajați ai Direcției municipale asistență socială, reținuți de CNA

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment