ALBASAT
Societate

Numărul cazurilor de COVID-19 ajuns la 298

Din cele 169 de probe prelucrate luni în laborator, în 35 de cazuri s-a confirmat prezența noului tip de coronavirus. Astfel, numărul pacienților confirmați cu COVID-19, începând cu data de 7 martie, a ajuns la 298. Informațiile au fost prezentate după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite IPN.

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că din cele 35 de cazuri noi, șase sunt de import – trei din România, două din Marea Britanie și unul din Belarus. Celelalte cazuri sunt cu transmitere locală, cele mai multe, 17, fiind în municipiul Chișinău.

„În mare parte, când am făcut analiza acestor cazuri, vreau să menționez că avem totuși cazuri când transmiterea a avut loc din considerentul neglijenței”, a notat ministra.

Potrivit ei, astăzi au fost externați primii doi copii confirmați cu COVID-19, după efectuarea de două ori a testelor, care au fost negative.

În altă ordine de idei, ministra a comunicat că în Republica Moldova a ajuns un nou lot de teste, sub formă ajutor umanitar din partea Chinei. Cele o sută de mii de teste procurate de autorități din China urmează să ajungă la Chișinău săptămâna viitoare.

Related posts

Un bărbat din Cojușna, lovit de un automobil și lăsat să zacă pe marginea drumului

Albasat

Autostrada A8 se va intersecta cu A7 și va trece Prutul

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 19.04.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment