O adolescentă în vârstă de 16 ani a murit în urma unui accident produs luni seara la ieșirea din localitatea Gordineștii Noi, raionul Edineț. Alte patru persoane, printre care șoferul de 20 de ani și alți trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, s-au ales cu traumatisme, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției precizează că șoferul, care se deplasa cu cei patru pasageri, nu aținut cont de traseul umed. Într-o curbă periculoasă a pierdut controlul asupra volanului și a derapat. Automobilul s-a răsturnat într-un șanț de scurgere a apei pe partea stângă a direcției de deplasare.
În urma accidentului rutier, șoferul și pasagerii, toți locuitori ai raionului Edineț, au fost transportați la Spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Adolescenta s-a stins pe patul de spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul la alcool a ieșit negativ. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul