ALBASAT
Diverse Sanatate Societate

O bacterie din intestin poate reduce riscurile asociate fumatului (studiu)

O bacterie localizată în intestin poate acţiona în mod eficient asupra nicotinei, un ingredient dăunător din tutun ce provoacă dependenţă, dar şi o serie de riscuri pentru sănătate, inclusiv steatoză hepatică (boala ficatului gras), relatează vineri agenţia chineză Xinhua, preluată de Agerpres.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de cercetători chinezi și americani, care au lucrat împreună și au publicat un studiu în jurnalul științific „Nature”. Ei au constat că o colonie de bacterii intestinale a redus concentraţiile de nicotină din intestinele şoarecilor expuşi la această substanță prezentă în tutun.

Despre nicotină se cunoaşte că activează un tip de moleculă intestinală numită AMPK. Aceste molecule contribuie la progresia bolii ficatului gras non-alcoolic, potrivit studiului.

Cercetătorii chinezi de la Universitatea din Beijing, Universitatea din Zhejiang, Universitatea Fudan, Primul Spital Afiliat al Universităţii de Medicină din Wenzhou, alături de colegii lor de la Institutul Naţional de Sănătate din SUA au descoperit că Bacteroides xylanisolvens poate degrada nicotinoidele acumulate în intestinul unui fumător.

Constatările cercetării sugerează o posibilă strategie de reducere a progresiei acestei afecţiuni asociată consumului de tutun prin utilizarea bacteriilor care sunt prezente în mod natural în intestinul uman.

Related posts

Deficitul bugetar – 6,3 miliarde de lei, la sfârșit de iunie

AlbasatTV, Nisporeni

Autorităţile municipale îşi propun deschiderea a câte încă o şcoală în fiecare sector

Albasat

ANRE cere de la Moldelectrica justificarea costurilor de transport al energiei electrice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment