Începând cu 20 noiembrie, compania Fly One va relua zborurile directe din Chișinău spre Moscova și în direcția opusă. Cursele vor fi operate de două ori pe săptămână – în zilele de luni și vineri, transmite IPN.
Orarul este următorul: Chișinău (KIV) 10.00 – Moscova (VKO) 13.00 și Moscova (VKO) 14.00 – Chișinău (KIV) 15.00. Potrivit operatorului, prețul biletele pornesc de la 49 de euro și sunt disponibile pe site-ul companiei și la agențiile partenere.
Compania atenționează că, potrivit hotărârii Guvernului Federației Ruse, din 16 martie, privind restricțiile temporare de intrare în Rusia, traversarea frontierei de stat este permisă doar unor categorii de pasageri. Este vorba despre cetățeni ai Federației Ruse, angajații acreditați sau numiți ai misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare ale statelor străine din Federația Rusă, precum și ai membrilor familiilor acestora, titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu valabile, precum și curierii comunicațiilor diplomatice.
Pot intra în Rusia și persoanele care sunt membri de familie (soți, părinți, copii, părinți adoptivi, copii adoptați), tutori și administratori ai cetățenilor Federației Ruse, sub rezerva unei copii a documentului care confirmă gradul de relație. Este permisă traversare frontierei și pentru persoanele care călătoresc în legătură cu decesul unei rude apropiate în prezența documentelor care confirmă faptul decesului și relația de rudenie etc.
Toți pasagerii sunt obligați să poarte mască, mănuși și să se echipeze cu dezinfectant (în recipient nu mai mare de 100 ml). Pasagerii care nu vor fi echipați corespunzător nu vor fi admiși la bord.
Autoritatea Aeronautică Civilă îndeamnă toți pasagerii care intenționează să procure bilete spre Moscova, să consulte pagina Ministerului Afacerilor Externe, rubrica alerte de călătorie și pagina Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
- Benzina și motorina se scumpesc pentru a treia zi consecutiv
- Peste 20 de mii de cetățeni ruși au trecut frontiera cu Georgia într-o singură zi
- Atacurile rusești asupra Kievului s-au soldat cu 12 morți și 34 de răniți
- Sergiu Gurduza, numit ambasador în Portugalia. Mihai Mîțu va reprezenta Moldova și în Serbia și Muntenegru
- Societatea civilă cere amânarea ajustării prețurilor și suspendarea TVA la gaze

