O porţiune de drum până la Mănăstirea Vărzăreşti şi Cimitirul Eroilor Români va fi reabilitată, datorită unui proiect implementat de conducerea raionului Nisporeni şi administraţia publică locală a comunei Ţuţora, din judeţul Iaşi, România. Astfel, circa 3,2 kilometri de drum asfaltat vor apărea în viitorul apropiat. Cristinel Albu, primarul comunei Ţuţora menţionează alte detalii despre proiect.
„Principalele particularităţi constituie reabilitarea infrastructurii rutiere într-o suprafaţă de 8 km de drum rutier, dintre care 5,2 km în Ţuţora, România şi 3,2 km în raionul Nisporeni. În afară de infrastructura rutieră va fi amplasat iluminatul public, cu panouri fotovoltaice, energie verde. Aceste comunităţi vor oferi circulaţie în siguranţă, atât pe timpul zilei, cât şi pe timp de noapte„, a spus Cristinel Albu, primarul comunei Ţuţora, Judeţul Iaşi.
Despre priorităţile proiectului şi impedimentele întâlnite ne-a vorbit preşedintele raionului Nisporeni, Vasile Mărcuţă.
„Este un impact economic, un impact cultural şi social. Este cel mai important element al acestui proiect. Este abia la jumătate de cale, poate mai puţin de jumătate. Cea mai dificilă parte este implementarea propriu zisă, anume implementarea lucrărilor de construcţie”, a menționat Vasile Mărcuţă, preşedintele raionului Nisporeni.
Managerul proiectului, Vitalie Lazăr a relatat importanţa proiectelor transfrontaliere, dificultăţile acestora şi principiile.
„Această idee de proiect, au fost depuse diverse cereri de finanţare, la diverşi finanţatori. Uite că am reuşit să beneficiem de finanţarea unui finanţator important, Uniunea Europeană şi de atunci conlucrăm, studiem, schimbăm proiectele, pentru că deja, până astăzi s-au scumpit preţurile, lucrurile au evoluat. Noi mereu am adaptat toate documentele, ca să fie conform standartelor Uniunii Europene„, a precizat Vitalie Lazăr, manager de proiect.
Proiectul „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere din zona transfrontalieră”, finanţat de Uniunea Europeană, are drept scop întărirea relaţiilor de colaborare şi parteneriat între administraţia publică din Nisporeni şi cea de pestre Prut. Valoarea totală a contractului este de circa 2,4 milioane EUR, din care circa 1,9 milioane EUR reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene. Printre principalele rezultate aşteptate vor fi circa 5 km de drum reabilitat construit în România, aproximativ 3 km în raionul Nisporeni şi instalarea sistemului de iluminat stradal fotovoltaic pe secțiunile de drum reabilitate.