ALBASAT
Societate

O staţiune de schi din Austria ar putea fi focarul de infecţie cu COVID-19 din Europa. „Lăcomia a avut prioritate”

Sezonul de schi din Austria şi petrecerile de munte ar fi dus la apariţia epidemiei de coronavirus în Europa, scrie politico.eu. Milioane de oameni au petrecut ca în fiecare an în luna februarie la Tirol în timp ce noul coronavirus făcea ravagii în China şi începea să fie simţit în toată lumea.

În momentul în care autorităţile și-au dat seama de pericolul reprezentat de milioanele de turişti din Tirol, răul era deja făcut.

Autorităţile de sănătate din Norvegia atribuie 40% din toate cazurile din ţara scandinavă originate din Austria. Ei mai consideră că mai sunt alte sute de cazuri din Austria şi Germania conectate direct la Ischgl.

Cu toate că premierul Sebastian Kurz este lăudat pentru măsurile luate de la apariţia pandemiei, ziarul Der Standard a criticat lipsa de reacţie în cazul Tirol.

„Lăcomia a avut prioritate în faţa responsabilităţii pentru sănătatea comunităţii şi a oaspeţilor”, scrie cotidianul austriac, potrivit Mediafax.

Primele semne ale focarului de la Tirol au apărut pe 1 martie, când 15 cetăţeni islandezi dintr-un avion care a sosit de la Munchen au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus. 14 dintre ei veneau de la Ischgl. Mai mult, o parte din ei au trecut şi prin Italia.

Islanda i-a avertizat pe oficialii austrieci de pericolul coronavirusului, însă aceştia au ales să-i ignore.

Related posts

A fost lansată campania istorică „Săptămâna Memoriei”. În satul Grozeşti a fost organizat un flashmob

Albasat

Distanța fizică ideală pentru prevenirea COVID-19

Albasat

COVID-19 a răpit 194 de vieți în Republica Moldova

Albasat

Leave a Comment