Societate

O terapie anti-COVID pe bază de anticorpi ar putea ajunge pe piață anul acesta

O terapie pe bază de anticorpi ar putea fi pusă pe piață până la sfârșitul anului, a anunțat directorul unei firme de biotehnologie care lucrează cu gigantul farmaceutic Eli Lilly, potrivit CNN.

„Ne mișcăm cu o viteză incredibilă. E ca și cum ai alerga 100 de metri în două secunde”, a spus Carl Hansen, directorul companiei AbCellera.

Compania a pornit acum două săptămâni testele clinice din faza a doua, care vor implica sute de pacienți cu COVID-19. Unii dintre aceștia vor primi tratamentul cu anticorpi în doze diferite, iar alții vor primi un placebo – o pastilă care nu are niciun efect – și apoi medicii vor compara modul în care fiecare grup reacționează la tratament.

Hansen a spus că studiul din faza 1, desfășurat pe zeci de pacienți, a arătat că medicamentul este sigur.

Pentru a dezvolta acest medicament, AbCellera a ales un anticorp „superstar” de la un pacient care s-a recuperat după COVID-19.

În doar 10 mililitri de sânge, pacientul a avut mai mult de 500 de anticorpi. Oamenii de știință l-au ales pe cel care a fost cel mai puternic în combaterea coronavirusului și a fost, de asemenea, ușor de dezvoltat, clonat și fabricat.

Hansen a spus că medicamentul ar putea ajuta alte două grupuri, în afară de pacienții infectați: cei care au fost expuși la COVID-19, dar nu au dezvoltat simptome, precum și cei cu risc ridicat de expunere, cum ar fi personalul medical.

Related posts

Premierul anunță că până la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice

Albasat

4,9 mii de întreprinderi nou create și 7,8 mii lichidate în 2018

Albasat

Parlamentul are obligația morală să implementeze mecanisme alternative de vot, Promo-LEX

Albasat

Leave a Comment