Uriaşa placă tectonică aflată sub Oceanul Indian se va rupe în două într-un interval de timp scurt din punct de vedere geologic, conform unui nou studiu, transmite vineri Live Science, citat de Agerpres.
Această placă tectonică denumită India-Australia-Capricorn, se rupe în două şi cele două părţi se distanţează una de cealaltă cu aproximativ 1,7 milimetri pe an. Peste 1 milion de ani, o eternitate pentru oameni dar o simplă clipă în timp geologic, cele două părţi ale acestei plăci se vor afla la distanţa de 1,7 km una de cealaltă.
„Nu este o structură care se deplasează rapid, dar totuşi distanţarea se face cu o viteză semnificativă dacă o comparăm la alte plăci tectonice”, a declarat co-autoarea acestui studiu, Aurélie Coudurier-Curveur, cercetător principal la Institutul de Fizică a Pământului din Paris.
Spre exemplu, Falia Mării Moarte din zona Orientului Mijlociu se deplasează cu o viteză de două ori mai mare (0,4 centimetri pe an), în timp ce mai celebra Falie californiană San Andreas se deplasează de 10 ori mai repede (1,8 cm pe an).
Mișcarea a fost trecută aproape neobservată până când a fost dată de gol de un fenomen neobișnuit
Această placă tectonică se rupe atât de lent şi se află la o adâncime atât de mare sub Oceanul Indian încât a trecut aproape neobservată. Două evenimente majore au dat-o însă de gol – două seisme puternice produse într-un loc neobişnuit din Oceanul Indian.
La 11 aprilie 2012, un cutremur cu magnitudinea de 8,6 şi unul de 8,2 s-au declanşat sub Oceanul Indian, în apropiere de Indonezia. Aceste seisme nu s-au produs aşa cum se întâmplă de obicei, de-a lungul unei zone de subducţie, unde o placă tectonică se înalţă peste o altă placă ce se scufundă. În schimb aceste două seisme s-au produs într-un loc neobişnuit: în mijlocul unei plăci tectonice.
Aceste seisme, precum şi alte indicii geologice, au indicat că în subteran, într-o regiune geologică denumită Bazinul Wharton, de pe placa tectonică India-Australia-Capricorn, se produce ceva neobişnuit.
„Este ca un puzzle”, a declarat Coudurier-Curveur pentru Live Science. „Nu este o placă (tectonică) uniformă. Este vorba de trei plăci care, mai mult sau mai puţin, se ţin încă laolaltă şi se deplasează împreună în aceeaşi direcţie”, a mai spus ea.
Echipa de cercetători a examinat o zonă de fractură particulară din Bazinul Wharton, de unde s-au produs cele două seisme. Două seturi de date din această regiune, adunate de oameni de ştiinţă de pe vase de cercetare în anii 2015 şi 2016, au dezvăluit topografia zonei de fractură. Prin cronometrarea timpului necesar pentru ca undele emise de sonare să se lovească de patul de rocă de sub fundul marin, cercetătorii au reuşit să cartografieze întregul bazin. Prima expediţie a fost condusă de Satish Singh, celălalt co-autor al acestui studiu, profesor de seismologie la Observatorul din Singapore.
Dovada că placa tectonică se rupe în două
Când Coudurier-Curveur şi colegul ei au examinat cele două seturi de date, au descoperit dovada că placa tectonică se rupe în două – prin identificarea liniei de-a lungul căreia se produce această ruptură. Această falie este similară Faliei San Andreas, fiind rezultatul acţiunii a două blocuri tectonice care alunecă unul pe celălalt în plan orizontal.
În continuare, cercetătorii au identificat nu mai puţin de 62 de bazine sau depresiuni rezultate în urma fracturării acestei plăci, care se întind pe cel puţin 350 de kilometri.
Unele dintre aceste depresiuni de fractură sunt foarte mari, având până la 8 km lungime şi 3 km lăţime.
În plus, bazinele sunt mai adânci spre sud (până la 120 de metri adâncime) şi mai superficiale spre nord (unele ajung la doar 5 metri adâncime). Aceste bazine, care au început să se formeze în urmă cu aproximativ 2,3 milioane de ani, au urmat o linie care a trecut foarte aproape de epicentrele cutremurelor din 2012.
„Nu s-a format încă o frontieră între cele două bucăţi ale plăcii. Însă mesajul clar este că aceste două bucăţi sunt pe cale să se desprindă”, a comentat şi William Hawley, seismolog de la Lamont-Doherty Earth Observatory din cadrul Universităţii Columbia din New York, care însă nu a fost implicat în noul studiu.
Coudurier-Curveur a mai explicat că zona de fractură, o zonă mai slăbită din crusta oceanică, nu s-a format din cauza cutremurelor. Mai degrabă, aşa-numitele fisuri pasive au apărut, în parte, atunci când o nouă crustă oceanică a apărut din creasta de la mijlocul oceanului (graniţa dintre plăci tectonice prin care magma iese la suprafaţă) şi apoi s-a crăpat din cauza curburii Pământului.
Iar pentru că diferitele părţi ale plăcii tectonice India-Australia-Capricorn se deplasează cu viteze diferite, această zonă de fractură, odinioară doar o fisură pasivă, va deveni noua graniţă pentru cele două plăci tectonice rezultate din ruperea plăcii India-Australia-Capricorn. Însă, pentru că această rupere se produce atât de lent, un alt seism puternic s-ar putea produce pe această linie de falie peste aproximativ 20.000 de ani şi va fi nevoie de zeci de milioane de ani pentru ca ruptura să fie completă, conform lui Coudurier-Curveur.
„Plăcile (tectonice) se formează şi sunt distruse constant pe Pământ. Studii detaliate, aşa cum este acesta, ne permit să înţelegem mai bine acest puzzle al plăcilor tectonice care formează stratul solid extern al Pământului”, a comentat şi Oliver Jagoutz, profesor de geologie la Massachusetts Institute of Technology, care nu a participat la acest studiu publicat de revista Geophysical Research Letters.
