ALBASAT
Societate

Oamenii sunt îndemnați să doneze computere pentru copii și profesori

Aproximativ 32 de mii de elevi și profesori nu dispun de tehnică de calcul pentru a avea acces la educație online. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează campania „Donează un computer pentru educație”, prin care îndeamnă toți doritorii, persoane fizice sau juridice, să doneze un calculator, laptop sau o tabletă, celor care au necesitatea, transmite IPN.

În cadrul unui briefing de presă, ministrul educației, culturii și cercetării, Igor Șarov, a spus că, în urma cartografierii actualizate, realizate cu sprijinul organelor locale de specialitate, în perioada lunilor martie-mai, au fost identificate 29 de mii de elevi (9% din numărul total) și circa trei mii de profesori (11% din total), care nu posedă sau nu dispune de tehnică de calcul. „Atât copiii, cât și profesorii nu au calculatoare, laptopuri sau tablete care le-ar permite accesul la educație”, a adăugat ministrul educației.

MECC a creat o hartă interactivă, pe site-ul web al instituției, unde pot fi identificate necesitățile pentru fiecare raion și datele de contact unde se poate apela pentru detalii. Toți donatorii vor primi un act de donație, care trebuie completat și semnat.

MECC va face toate demersurile pentru ca la toamnă toate școlile să fie dotate cu tehnica necesară, a mai spus ministrul. La inițiativa MECC, Guvernul a alocat 20 de milioane de lei pentru procurarea echipamentelor necesare pentru desfășurarea procesului educațional. Au contribuit și donatorii străini: Fundația  Soros Moldova a donat 20 de computere profesorilor din 20 de instituții, UNICEF Moldova este în proces de donare a 80 de calculatoare, Fundația pentru copii „Pestalozzi” a donat 74 de tablete pentru elevii care provin din familii numeroase, cinci laptopuri și cinci echipamente video, iar Primăria municipiului Chișinău a repartizat 74 de tablete profesorilor și experților în cadrul proiectului „Educație online”. Într-un proiect al Băncii Mondiale se va procura tehnică de calcul pentru instituțiile de învățământ general în valoare de 3,5 milioane de dolari.

Related posts

Раду Албот покинул розыгрыш US Open

Albasat

Lilian Carabeț, numit temporar șef la IGP

Albasat

Locuitorii satului Șișcani, raionul Nisporeni, beneficiază de lumină pe străzi

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment