Astăzi, toată lumea vorbește despre feminism. El definește gândirea societăţii în ţările dezvoltate, el este subiect de polemici şi dispute aprinse pe internet, el este prezent iminent în literatura și cinematografia contemporană. Cu toate acestea, deocamdată există multe stereotipuri și prejudecăți în conştiinţa locuitorilor noștri în privinţa acestui mod de gândire. De exemplu, în Moldova, mulți oameni, care simpatizează feminismul, nu se grăbesc să-şi facă publice viziunile, de teama presiunilor societăţii. Feminismul este umbrit de speculații și zvonuri în aşa măsură, încât se pare că nimeni nu-și mai aduce aminte ce înseamnă acest concept de fapt.
Aşadar, ce este feminismul de fapt? Astăzi vom încerca să-i pătrundem în esenţă. Ne va ajuta Alina Andronache, autor “Vlogului unei Mame Feministe“, Alina Cebotari, activistă, luptă pentru apărarea drepturilor omului și Ian Feldman, președintele “Consiliului pentru prevenirea și lichidarea discriminării și asigurarea egalității”.
Un fragment din podcastul Alinei, o discuție cu adolescenții moldoveni, Anna Maria și Rafael, despre feminism și stereotipuri de gen pot fi auzite chiar acum.
Din istoria feminismului
Feminismul a existat demult în diferite țări şi culturi. Problema este că anume feminismul occidental este cel mai documentat, de aceea cel mai des se vorbește anume despre el.
Prima feministă este considerată englezoaica Mary Wollstonecraft. Ea a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în anul 1792 a publicat tratatul “În apărarea drepturilor femeilor”, în care a făcut în premieră o declarație revoluționară pentru acea perioadă: “Femeia trebuie să-și decidă singură soarta”.
Apariția feminismului în România este asociată cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Reprezentanții-cheie sunt: Calipso Botez, Alexandrina Cantacuzino, Eleonora Stratilescu, Elena Meissner, Maria Buțureanu.
În Imperiul Rus, femeile nu aveau drepturi. De exemplu, nici reprezentanții păturilor înstărite ale populaţiei nu aveau pașapoarte. Ele erau înscrise în actele soțului. Practic ca pe o proprietate a lui. Însă în secolul al XIX-lea situaţia începe să se schimbe. În anul 1863, Maria Trubnikova și Maria Stasova deschid prima editură, iar în 1868 Varvara Kaşevarova-Rudneva a devenit prima femeie care a obţinut studii în medicină. De facto imaginea feminismului rus în secolul al XIX-lea este dvoreana Anna Şabanova. Anume ea este autoarea lucrării “Schiţa mișcării feminine din Rusia” – unul dintre cele mai importante texte ale feminismului local. La hotarul dintre secole este înfiinţată Societatea rusă de ajutor reciproc şi caritate a femeilor, care deja în anul 1906 a deschis Secţia drepturilor electorale. La 10 decembrie 1908 a avut loc Primul Congres Feminin al Rusiei. “Dreptul electoral universal fără distincție de sex” a fost adoptat în Imperiul Rus la 20 iunie 1917 de către Guvernul Provizoriu. (potrivit articolului revistei “Egalitate în drepturi, feministe, revoluţionare: cum a fost mişcarea feministă în Imperiul Rus”).
În Occident, a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost marcată de Mișcarea sufragetelor (de la fr. suffrage — dreptul electoral – participantele mișcării pentru acordarea dreptului la vot femeilor). Primul congres al drepturilor femeilor din SUA a abordat aceste întrebări în așa-numita “Declarație de sentimente” în anul 1848. Anume “declarația sentimentelor” este considerată începutul primului val de feminism. Acesta s-a încheiat cu obținerea drepturilor electorale de către femei. Prima țară din lume care le-a acordat femeilor dreptul la vot a fost Noua Zeelandă. Aceasta s-a întâmplat în anul 1893. În Rusia, acest lucru s-a întâmplat în anul 1917, în Germania și Austria – în 1918, în România, inclusiv teritoriul Basarabiei – în 1938, în Franța și Italia – în 1945, iar în Arabia Saudită – abia în anul 2015. (din articolul “Istoria și teoria feminismului”)
Actualmente, cercetătorii disting până la patru valuri de feminism. Apropo, al doilea val se datorează în mare măsură filozofiei existențialismului francez. Textul-cheie al celui de-al doilea val este “Al doilea gen” semnat de Simone de Beauvoir (1949). Dezvoltând cuvintele soțului ei Jean-Paul Sartre că “existența precede esența “(mai întâi ne naştem și apoi ne “formăm”), ea conchide că femeile și bărbații nu se nasc, ci devin. Această afirmație a ajutat la delimitarea noţiunilor de “sex” și “gender”, care au stat la baza studiilor moderne legate de gen. (conform materialelor proiectului Arzamas “Introducere în studiile de gen”)
Al treilea val de feminism este atribuit perioadei de la începutul anilor ’90, iar al patrulea — la anii 2000-2010.
Din istoria feminismului
Feminismul a existat demult în diferite țări şi culturi. Problema este că anume feminismul occidental este cel mai documentat, de aceea cel mai des se vorbește anume despre el.
Prima feministă este considerată englezoaica Mary Wollstonecraft. Ea a trăit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și în anul 1792 a publicat tratatul “În apărarea drepturilor femeilor”, în care a făcut în premieră o declarație revoluționară pentru acea perioadă: “Femeia trebuie să-și decidă singură soarta”.
Apariția feminismului în România este asociată cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Reprezentanții-cheie sunt: Calipso Botez, Alexandrina Cantacuzino, Eleonora Stratilescu, Elena Meissner, Maria Buțureanu.
În Imperiul Rus, femeile nu aveau drepturi. De exemplu, nici reprezentanții păturilor înstărite ale populaţiei nu aveau pașapoarte. Ele erau înscrise în actele soțului. Practic ca pe o proprietate a lui. Însă în secolul al XIX-lea situaţia începe să se schimbe. În anul 1863, Maria Trubnikova și Maria Stasova deschid prima editură, iar în 1868 Varvara Kaşevarova-Rudneva a devenit prima femeie care a obţinut studii în medicină. De facto imaginea feminismului rus în secolul al XIX-lea este dvoreana Anna Şabanova. Anume ea este autoarea lucrării “Schiţa mișcării feminine din Rusia” – unul dintre cele mai importante texte ale feminismului local. La hotarul dintre secole este înfiinţată Societatea rusă de ajutor reciproc şi caritate a femeilor, care deja în anul 1906 a deschis Secţia drepturilor electorale. La 10 decembrie 1908 a avut loc Primul Congres Feminin al Rusiei. “Dreptul electoral universal fără distincție de sex” a fost adoptat în Imperiul Rus la 20 iunie 1917 de către Guvernul Provizoriu. (potrivit articolului revistei “Egalitate în drepturi, feministe, revoluţionare: cum a fost mişcarea feministă în Imperiul Rus”).
În Occident, a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost marcată de Mișcarea sufragetelor (de la fr. suffrage — dreptul electoral – participantele mișcării pentru acordarea dreptului la vot femeilor). Primul congres al drepturilor femeilor din SUA a abordat aceste întrebări în așa-numita “Declarație de sentimente” în anul 1848. Anume “declarația sentimentelor” este considerată începutul primului val de feminism. Acesta s-a încheiat cu obținerea drepturilor electorale de către femei. Prima țară din lume care le-a acordat femeilor dreptul la vot a fost Noua Zeelandă. Aceasta s-a întâmplat în anul 1893. În Rusia, acest lucru s-a întâmplat în anul 1917, în Germania și Austria – în 1918, în România, inclusiv teritoriul Basarabiei – în 1938, în Franța și Italia – în 1945, iar în Arabia Saudită – abia în anul 2015. (din articolul “Istoria și teoria feminismului”)
Actualmente, cercetătorii disting până la patru valuri de feminism. Apropo, al doilea val se datorează în mare măsură filozofiei existențialismului francez. Textul-cheie al celui de-al doilea val este “Al doilea gen” semnat de Simone de Beauvoir (1949). Dezvoltând cuvintele soțului ei Jean-Paul Sartre că “existența precede esența “(mai întâi ne naştem și apoi ne “formăm”), ea conchide că femeile și bărbații nu se nasc, ci devin. Această afirmație a ajutat la delimitarea noţiunilor de “sex” și “gender”, care au stat la baza studiilor moderne legate de gen. (conform materialelor proiectului Arzamas “Introducere în studiile de gen”)
Al treilea val de feminism este atribuit perioadei de la începutul anilor ’90, iar al patrulea — la anii 2000-2010.
Stereotipuri vs. Realitate
Feminismul este numit de obicei mișcarea pentru drepturile femeilor, precum și modul de gândire a celor, care au aderat la ea. Ce stereotipuri există despre feminism? Este oare adevărat că feminismul este despre lupta femeilor împotriva bărbaților, precum crede majoritatea?
Alina Andronache: Cele mai răspândite stereotipuri despre feminism în societatea noastră sunt:
- Se consideră că feminismul este doar despre femei și pentru femei.
- Feminismul presupune ura față de bărbați, misandrie.
- Toate feministele nu sunt heterosexuale.
- Feminismul este împotriva institutului familiei și nașterii copiilor.
- Feministele nu au grijă de ele, neglijează machiajul și epilarea, sunt frustrate și complexate, au numeroase probleme în viața personală.
Toate aceste stereotipuri sunt absolut eronate şi ridicole. Feminismul nu este despre femei împotriva bărbaților, ci și despre bărbați. Feminismul este despre faptul că femeia este şi ea om. Pentru că în țara noastră mulți mai consideră că există oameni şi există femei. Feminismul nu este un război între sexe, ci o mișcare pentru cooperarea între sexe pe picior de egalitate. Dorim ca bărbații să respecte femeile, iar femeile, pe bărbați. Foarte multe feministe au familie și copii, acest mod de gândire se referă și la educaţia copiilor. De exemplu, eu am trei copii, soțul meu are studii în teologie, iar tatăl meu este preot.
Alina Cebotari: Feminismul nu pledează în nici un caz pentru ca femeile să-i conducă pe bărbați. Feminismul nu este despre supremaţia femeilor asupra bărbaților. De exemplu, al patrulea val de feminism încearcă astăzi să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă inclusiv bărbații. De exemplu, problema masculinităţii toxice de care suferă ambele sexe.
Femeia suferă pentru că societatea dorește ca ea să se supună unui bărbat, iar bărbatul suferă dacă nu respectă normele de masculinitate impuse de societate. Acesta la fel este un aspect al mişcării feministe. Noi, feministele, nu luptăm împotriva bărbaţilor, noi cerem să fim respectate şi ca statul să ne garanteze posibilităţi egale. În general, feminismul, în special feminismul intersectorial, nu face diferență și include fiecare gen, culoare a pielii, etnie, orientarea sexuală etc.
Feminismul este actual pentru Moldova?
Moldova în ratingul mondial al egalității de gen ocupă locul 59 din 189. În același timp, România se află pe cea de-a 38-a poziție.
Alina Cebotari: La noi persistă numeroase probleme cu care femeile se confruntă în permanenţă. De exemplu, abuzul, violența domestică, inegalitatea salarială, hărțuirea, reprezentarea femeilor în spațiul public. La noi femeia rămâne subordonată unui bărbat – sau societatea dorește să fie așa. O femeie nu este înţeleasă când raportează un caz de viol sau hărțuire. Sau există termeni cum ar fi victimizarea, atunci când în societate se consideră că o femeie merită să fie bătută uneori. Din cauza acestor stereotipuri toxice, organele de resort pot să nu-și îndeplinească obligațiile sau să nu intervină atunci când trebuie să apere o femeie abuzată.
Lupta împotriva violenței asupra femeilor și a violenței în ansamblu, la fel, se încadrează în noţiunea de feminism. Conform ultimelor date statistice, circa 70% dintre femeile din Moldova au fost supuse unui tip de violență din partea partenerului. La noi adesea femeia este percepută fie exclusiv ca un obiect sexual, fie ca producător și educator al copiilor – este vorba despre comodificare (sau obiectificare). Din păcate, în Republica Moldova femeia nu este considerată un partener egal al bărbatului. Mi s-a întâmplat ca un bărbat să nu-mi strângă mâna pentru că sunt femeie. Întotdeauna întind mâna să mă salut atât cu bărbaţii, cât şi cu femeile.
Alina Andronache: În prezent, în Moldova multe femei se confruntă cu o alegere: sau familia, sau cariera – deoarece statul nu oferă oportunități de a-ţi face carieră și de a avea grijă de copii și de familie în același timp. De regulă, ele fac alegerea în favoarea familiei şi renunță la carieră. Femeile suferă de hărțuire sexuală la locul de muncă, au salarii mai mici decât bărbații.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în medie decalajul dintre salariul femeilor și a bărbaților în Moldova este de 13,5%. Prin urmare, femeile primesc doar 86,5% din salariul mediu al bărbaților. În același timp, în domeniul finanțelor, diferența este cu mult mai mare, iar ponderea angajării femeilor în acest domeniu este cu 35% mai mare decât cea a bărbaților.
Ce atribuţie are egalitatea de gen?
Egalitatea de gen de obicei este orânduirea societății în care femeile nu sunt dezavantajate în comparație cu bărbații, iar bărbații în fața femeilor. Atât pe tărâm profesional, cât şi în sfera privată. Inegalitatea de gen se atestă nu doar între bărbați și femei, ci și între diferite grupuri de femei și diferite grupuri de bărbați. De exemplu, între o femeie de afaceri și menajera ei, de asemenea, se creează o situație de inegalitate de gen, deoarece una își poate dezvolta abilitățile și îşi poate construi o carieră, iar cealaltă nu, dedicându-și viața pentru a lucra pentru prima.
Alina Cebotari: În primul rând, este foarte important să explicăm diferența dintre sex și gen. Sexul este un semn biologic, determinat la nivelul ADN-ului. Genul este o noţiune socială, o viziune a societății în privinţa la ceea ce ar trebui să fie un bărbat și o femeie. Genul este o noţiune flexibilă și depinde de loc și de timp. Nu vorbim despre egalitatea între sexe, deoarece toți suntem diferiți la nivel biologic. Nu negăm diferențele biologice. Vorbim despre egalitatea de șanse atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Nu dorim ca societatea să ne trateze diferit sau discriminatoriu, pentru că suntem femei sau bărbați. Voi invoca un exemplu simplu și elocvent: Pentru un bărbat se consideră că este bine să aibă numeroase contacte sexuale, el este un macho. În timp ce femeia va fi numită prostituată. Care este logica în acest caz? Oare nu este vorba despre inegalitate? Sistemul patriarhal al genurilor nu este natural, a fost creat de noi, datorită anumitor caracteristici dezvoltării istorice. În Epoca de Piatră, bărbatul vâna un mamut, iar femeia stătea în peșteră cu copii. Dar acum societatea se schimbă. Nu suntem în Epoca de Piatră! De ce nu ar trebui să se schimbe și percepția noastră asupra rolurilor bărbaților și femeilor în societate? În anul 2020, nu mai trebuie să vânăm mamuţi, dar ne conducem în continuare de aceleaşi concepte. Aşadar, putem spune că avem încă mult de lucru pentru a obține egalitatea de gen, dar sunt optimistă.
Cine sunt femeile “adevărate” și bărbații “adevăraţi”?
Nu putem alege să ne naştem băiat sau fată. Dificultățile încep atunci când ieşim în societate. Societatea ne spune mereu cum să ne comportăm ca să fim recunoscuţi drept bărbat sau femeie. Cei care nu se încadrează în noțiunile de bărbați “adevărați” și femei “adevărate”, sunt respinşi şi marginalizaţi.
Alina Cebotari: Ce înseamnă să fii femeie “adevărată” sau bărbat “adevărat”? Precum am spus mai devreme, societatea ne impune numeroase restricții, iar dacă nu ne conformăm, nu suntem acceptați. Singuri ne facem rău. Dar este important să înțelegem că suntem diferiți și asta este extraordinar. Prin asta suntem bogați. Când vom înțelege și vom accepta acest lucru, atunci vom trăi mai bine.
Feminismul masculin?
Lupta pentru egalitate nu mai este exclusiv a femeilor – în polemicile pe internet tot mai des se întâlnesc bărbați care le apără pe victimele violenței domestice, luptă împotriva sexismului și spulberă stereotipurile de gen.
Printre celebrități sunt mulți bărbaţi-feminiști, cum ar fi Ryan Gosling, Matt Damon, Ashton Kutcher, Justin Timberlake și alții.
Alina Cebotari: Feminismul este și în favoarea bărbaților. Potrivit unui stereotip, bărbații nu trebuie să-şi exteriorizeze emoțiile, trebuie să fie brutali, agresivi, predispuși la rivalitate, trebuie să câștige mult, să-și întreţină soția și copiii etc. Un bărbat trebuie să demonstreze tot timpul că este “bărbat”. Este nedrept. Dacă un bărbat vrea să plângă, e dreptul lui să o facă!
Bărbații, mai des decât femeile, mor în urma atacului de cord și se sinucid. Parţial aceasta este o consecinţă a faptului că societatea îi obligă să-și camufleze emoțiile. Sau un alt exemplu: rolurile de gen pun pe umerii soţului toată răspunderea financiară în familie.
Feminismul este despre faptul că un bărbat și o femeie sunt parteneri, se sprijină reciproc și repartizează obligaţiile egal şi de comun acord. Dar este important ca ei să împartă egal inclusiv treburile casnice și îngrijirea copiilor. Totodată, sunt frecvente cazurile de violență și hărțuire, în cazul în care bărbații nu arată sau nu se comportă suficient de bărbătesc după standardele societății. De exemplu, un tânăr homosexual poate fi snopit în bătaie doar pentru că nu corespunde așteptărilor societății despre cum ar trebui să fie un băiat heterosexual, este un lucru îngrozitor. Este o crimă și o încălcare a drepturilor omului. Feminismul este de partea tuturor și pentru drepturile tuturor oamenilor.
Dar în privinţa adolescenţilor?
Alina Cebotari: Îmi place să lucrez cu adolescenți. Ei sunt minunaţi. Sunt mai informați și mai conștienți comparativ generația mai în vârstă. Cu toate acestea, adolescenții sunt cea mai vulnerabilă parte a societății. Tinerii, care întâmpină dificultăţi de a se încadra în așteptările de gen ale societății, cum ar fi adolescenții LGBT, încearcă mai des să-şi pună capăt zilelor. Societatea noastră exercită presiuni, cărora nu este simplu de rezistat, în special adolescenții. Am crescut în Italia, mi-am făcut studiile și am trăit acolo mulți ani.
Odată revenită în Moldova, m-am confruntat cu faptul că oamenii, când aud că am 26 de ani, încep să mă sâcâie: “Când te măriţi? Când vei face un copil?”. Aceste întrebări devin iritante. În Italia, niciodată nu m-aş fi confruntat cu asta şi nu aş fi auzit astfel de întrebări. Nu vreau să fac ceva doar pentru că așa cere societatea. Acest lucru se referă și la adolescenți: ei au devenit mai liberi și mai independenți, de aceea nu acceptă toate aceste roluri de gen. În linii generale, societatea moldovenească este foarte dură și agresivă.
Abia de împlinești 18/20 de ani şi te doboară cu întrebări despre relații sau căsătorie. Este minunat să ai o relaţie sau să-ţi întemeiezi o familie, însă doar în cazul în care există dragoste și armonie interioară între două persoane. Dar când îţi faci o relație sau o familie numai pentru că aşa vrea societatea, apoi suferi din cauza asta, nu e bine deloc. În privinţa copiilor… În viitor vreau să am copii, dar nu acum. Și nu vreau ca cineva să mă impună să fac ceva!
Feminismul în satele moldovenești
Potrivit raportului Institutului de Politici Publice, în Moldova femeile care locuiesc în mediul rural constituie circa 30% din populația țării și 51% din populația rurală. Printre problemele cu care se confruntă se numără șomajul, diferența de venituri, violența fizică în familie și subordonarea practic absolută bărbatului. Sunt o situaţie deplorabilă femeile din grupurile vulnerabile, inclusiv femeile cu dizabilități, mamele cu mulți copii, femeilor în etate, reprezentantele minorităților etnice. Ele sunt supuse stigmatizării sociale, marginalizării şi sărăciei.
Alina Cebotari: În sate, femeile și tinerele din Moldova, adesea, se pot confrunta cu inegalitate absolută în drepturi. Ele nu au acces la servicii, nu au acces la informații. În satele mici, unde toţi se ştiu între ei, este foarte greu să vorbeşti despre inegalitatea în care trăiești. Sper că podcast-ul meu va ajuta cât de puţin la eliberarea oamenilor de stereotipuri și le va face viața un pic mai ușoară. Adesea discut cu adolescenții, care-mi spun că în sat pur și simplu nu au cu cine să discute despre astfel de probleme. Poate că podcastul va scoate la vedere aceste întrebări și va crea o oportunitate de dialog, deoarece adolescenții petrec foarte mult timp în spațiul online. Sunt sigură că bogăția reală a Moldovei este generația în creștere.
Ce atribuţie are Convenția de la Istanbul?
Convenția de la Istanbul este denumirea prescurtată a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Ea este deschisă spre semnare din anul 2011. Obiectivul acesteia este de a proteja femeile și tinerele de toate formele de violență. Moldova a semnat Convenția de la Istanbul la 6 februarie 2017, însă până în prezent nu a ratificat-o. Ratificarea Convenției de la Istanbul presupune introducerea de noi angajamente pentru Guvern și Parlament, inclusiv crearea unor structuri specializate, alocarea de bani pentru combaterea violenței împotriva femeilor, crearea unor linii fierbinți specializate, includerea materialelor relevante în programele educaționale etc.
Alina Cebotari: Convenția de la Istanbul este un document inovator și complex, care vizează numeroase aspecte, care anterior erau trecute cu vederea. De exemplu, ea pune accentul pe poziția socială, pe gen. Acesta este un document important, care poate îmbunătăți semnificativ situația femeilor din țările care au semnat-o, însă numai în cazul în care statul o va respecta și va lua măsurile și va implementa reformele de rigoare. Noi nu am ratificat-o deoarece unele prevederi ale sale nu sunt pe placul unei părți tradiționale și conservator-patriarhale ale societății, care afirmă că Convenția le va încălca drepturile. Dar acest lucru nu este adevărat. De exemplu, în Convenția de la Istanbul scrie că nu putem folosi religia, cultura, tradițiile etc. ca o justificare a violenței asupra unei femei sau a nerespectării drepturilor ei. Dar în Convenția de la Istanbul nu există nimic împotriva credinței personale a omului! Convenția de la Istanbul interzice ceea ce se întâmplă până în prezent în unele societăți, unde, de exemplu, se consideră că pentru un bărbat este onorabil să bată o femeie dacă o “merită”. Aceasta este o încălcare a drepturilor femeilor, este o crimă și punctum!
Feminismul și religia
Alina Andronache: În societatea noastră, cei mai vehemenţi oponenți ai feminismului sunt oamenii religioși. Dar feminismul nu contravine nici creștinismului, nici tradiţiilor religioase. Libertatea de a alege în cine sau în ce să crezi este dreptul omului, iar feminismul se bazează pe respectarea drepturilor. Prin ce feminismul este împotriva creștinismului? Prin faptul că vrem ca femeile să aibă drepturi, ca vocea femeilor să fie auzită, ca ele să aibă posibilitatea de a alege? Cum poate acest lucru să dăuneze credinței în Dumnezeu?Feminismul pledează împotriva tuturor formelor de cruzime și discriminare la care sunt expuse femeile. Da, Biserica promovează multe stereotipuri, încurajează trecerea sub tăcere a cazurilor de violență, pentru că aceasta este soarta ta şi trebuie să te conformezi. Dar să nu uităm că biserica nu este o clădire, ci oamenii, iar această discriminare în cadrul Bisericii vine de la oameni, de la societate. Cea mai importantă poruncă pe care ne-o dă Biblia este să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Această afirmaţie nu are nimic în comun cu ura, intoleranța, discriminarea și cruzimea. Dacă în Moldova 98% din populație se consideră creștini, atunci de ce în jur există atâta ură și cruzime? Aceasta denotă că majoritatea doar se numesc creștini, dar nu sunt creștini cu adevărat. Feminismul și creștinismul pot coexista, dar pentru aceasta este necesar de a şti foarte bine ce este feminismul și ce este creștinismul adevărat.
Ce putem face chiar acum?
Alina Cebotari: În primul rând, prin educație. Nu este suficient să existe legi bune dacă acestea nu sunt executate! Avem legi, unele sunt foarte bune, dar dacă nu ne vom elibera de stereotipurile dăunătoare și de lipsa de toleranță, situația nu se va schimba prea mult.
Alina Andronache: În primul rând, avem nevoie de legi bune. Fără legislație, nu putem face nimic. Avem nevoie de reforme în privinţa concediului de maternitate, astfel încât fiecare familie în parte să decidă cât durează acesta și cine are grijă de copil. De asemenea, trebuie rezolvată problema implicării taţilor în îngrijirea copilului. Totodată, trebuie să ratificăm Convenția de la Istanbul. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că ratificarea ei nu înseamnă schimbări. Există țări care au ratificat-o, dar nu au făcut modificările legislative de rigoare. De exemplu, în anul 2012 am ratificat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, dar deocamdată legile nu sunt adaptate la standardele europene. De asemenea, trebuie să reformăm sistemul educațional. Anume din el îşi trag rădăcinile majoritatea problemelor societății moldovenești. Atât timp cât nu vom înţelege că educația este cea mai importantă valoare a ţării, care îi va permite să se dezvolte, carul nu va urni din loc. Sistemul nostru educațional este incredibil de învechit și insuportabil de plictisitor pentru copii și adolescenți. Noi nu tindem să le trezim interesul copiilor, noi îi obligăm, iar în cele din urmă obținem un rezultat deplorabil. Educația noastră generează un număr foarte mare de stereotipuri și prejudecăți. Fiul meu este în clasa întâi și ceea ce văd în manuale mă descurajează. Femeile sunt descrise doar ca cele care fac curat în casă, au grijă de copii, gătesc, bărbații stau în pat, se uită la televizor, conduc tractorul. Ce idei despre bărbați și femei le insuflăm copiilor? Ați văzut un copil cu dizabilități care apare în manualele noastre? Nu este de mirare că în societate nu există empatie şi toleranță. Totodată în școli nu se studiază drepturile omului, nu se explică ce este egalitatea de gen. În acest caz cum să schimbăm mentalitatea? Creștem oameni zombie, cuprinşi de stereotipuri și prejudecăți. Dacă cineva încearcă să schimbe ceva în țara noastră, imediat este persecutat de societate, este ca o cioară albă. Chiar dacă vom ratifica Convenția de la Istanbul, dar din copilărie vom cultiva în oameni vechile stereotipuri, societatea nu se va schimba. Vom rămâne pentru totdeauna Moldova, care în toate ratingurile internaționale va fi pe ultimul loc și din care toți vor tinde să plece pentru totdeauna. Cea mai mare valoare pe care o are Moldova este potențialul uman, dar acum acesta este ignorat. Pierdem capitalul uman. Este o mare tragedie.
Avem nevoie de feminitive?
Alina Cebotari: Este foarte simplu. Anterior, profesiile existau numai la gen masculin, deoarece erau reprezentate în societate doar de bărbați. De atunci, multe s-au schimbat, iar limba este o structură flexibilă. De ce nu ar trebui să reflecte schimbările care se produc? De ce pentru societate cuvintele “croitoreasă” și “dădacă” sună bine, iar “ministră” sau “preşedintă” nu? Deoarece croitoreasă și dădacă sunt considerate tradițional profesii femeieşti, mai puțin plătite și neprestigioase, dar profesia de “ministru” sau “președinte” tradițional este de gen masculin și presupune controlul asupra societății, iar controlul este asociat nemijlocit cu bărbaţii. Ne-am obişnuit să folosim doar formele masculine, de aceea, pentru unii, astfel de feminitive, cum ar fi “ministră” sau “preşedintă” zgârie urechea sau nu sunt acceptabile.
„Tradiția patriarhală moldovenească seculară are consecințe. Una dintre ele este designul lumii noastre, modul în care este construită aceasta. Când te duci la toaletă acolo vei găsi hârtie igienică, dar nu vei găsi acolo absorbante, deși este şi acesta un produs igienic”.
După ce am vorbit cu femeile feministe, am decis într-un format neoficial, în formatul podcast-ului “Aşa trăim” să discutăm despre feminism cu Ian Feldman, președinte al “Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității”.
În Moldova sunt încălcate drepturile femeilor sau ale bărbaţilor? Este actual feminismul în satele moldovenești? De unde provine lookismul și mansplainingul?
Cu ce tip de discriminare se confruntă cel mai des locuitorii Moldovei?
Ascultați podcast-ul nostru.
Dicționarul feministei
În societatea contemporană există atât de multe cuvinte incomprehensibile. Pentru a reduce numărul lor, următoarea rubrică este pentru tine. Pentru toți cei care au citit materialul până la capăt le oferim în calitate de bonus un mic dicționar de termeni legaţi de cercetările de gen, feminism și domeniile adiacente.
Abuse sau abuz –
violența în diferite manifestări ale sale. Există abuz psihologic (insulte și umilințe), fizic (bătaie), sexual (viol).
Victim blaming sau blamarea victimei –
încercarea de a face victima să fie vinovată de cele întâmplate. “Obiectul hărțuirii / abuzului este de vină”.
Gaslighting –
o formă de reprimare a victimei, în care este convinsă că nu există discriminare și inegalitate, că de fapt în societate totul este bine, iar problemele sunt inventate.
Misoginie interiorizată –
situația în care femeile devin purtătoare de opinii misoginiste și idealizează masculinitatea toxică.
Lookism –
discriminare după aspectul exterior. Preferință socială a oamenilor atrăgători din punct de vedere fizic în defavoarea celor a căror aspect nu corespunde ideilor și normelor culturale și sociale ale unei societăți. Uneori este examinată ca pe o nouă formă de rasism. În societățile dezvoltate este condamnat.
Mansplaining –
formă de discriminare, atunci când în timpul comunicării cu o femeie, bărbatul folosește o manieră indulgentă de conversație, dictată de sexul ei.
Misandrie –
ură, dispreț sau atitudine preconcepută față de bărbați.
Obiectificare –
atitudinea față de femei sau bărbați exclusiv ca un instrument de satisfacție sexuală. Caracteristică pentru ambele sexe, dar mai des se vorbeşte despre obiectificarea femeilor fiind un fenomen mai răspândit.
Slut-shaming –
gen de violență psihologică, o încercare de eticheta persoana ca pe “prostituată” și de a o condamna pentru asta.
Stalking –
tip de hărțuire sub formă de urmărire sau persecutare a victimei, inclusiv online. În Moldova se pedepsește cu amendă de până la 5000 de lei.
Plafon de sticlă –
scuze invocate când o femeie nu este lăsată să avanseze în carieră.
Masculinitate toxică –
o imagine distructivă a masculinității, orientată pe afișarea constantă a grosolăniei, agresivității, competitivității dure şi puterii fizice. Tip de gândire a “bărbatului sever”, lipsit de emoţii, grosolan, misogin și homofob. Masculinitatea toxică este un model negativ de comportament din cauza căruia suferă atât bărbații, cât și femeile.
