ALBASAT
Societate

Octavian Țîcu se retrage din politică și de la președinția PUN

Președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, sugerează că își va depune mandatul de președinte al formațiunii, după ce Biroul Politic i-a solicitat acest lucru. Totodată, spune că se retrage temporar din politică, transmite IPN.

Într-un live pe Facebook, Octavian Țîcu a precizat că demisia sa din funcția de președinte al partidului a fost cerută de fondatorii PUN – Ana Guțu și Anatol Șalaru, în absența sa, la Biroul Politic, invocându-se pierderea alegerilor și responsabilitatea principală pe care trebuie să și-o asume.

„Au convocat un congres, care va avea loc sâmbătă. Și aici lucrurile nu se termină, ca în balada „Miorița”. Pentru că pentru mine ar fi fost simplu să îi înlătur prin decizia pe care o pot lua în calitate de președinte de partid, dar nu este partidul meu. Fondatorii sunt Ana Guțu și Anatol Șalaru, care s-au unit și, pur și simplu mi-au cerut demisia și au cerut organizarea unui congres, la care eu nu vreau să particip, împreună cu toată echipa pe care am adus-o în Partidul Unității Naționale”, a declarat Octavian Țîcu.

În opinia sa, vineri, a avut loc „o lovitură dată unionismului, fiind anihilată unica alternativă sănătoasă a actualei guvernări care ar putea fi de folos cetățenilor Republicii Moldova în viitor”.

Octavian Țîcu susține că „pentru Ion Șalaru și gașca lui” nu contează idealul de unire. „Pentru acești oameni a contat faptul că eu îi voi putea duce în Parlament, unde ei să-și facă interesele, așa cum Cornel Pîntea le face la Primăria municipiului Chișinău când votează proiectele de lege cu Vanea Cioban și cu Șor”, a adăugat el.

Aici se încheie „capitolul PUN”. „Anatol Șalaru, împreună cu Ana Guțu, de fapt, au îngropat pentru o anumită perioadă, unionismul în Moldova. L-au distrus, efectiv, prin această decizie. Pentru că ei nu au ce face în loc. Acest partid este ca și mort, pentru că îi dădea vitalitate platforma unionistă și personalitățile care erau acolo, nu spiritul de gașcă pe care l-a avut PUN-ul datorită lui Șalaru. Dar ce este mai grav e că au anihilat un partid care putea deveni o alternativă actualei guvernări și o alternativă de guvernare. Și-au dorit să-și securizeze partidul pentru propriile lor interese, foarte bine. Nu am de gând să mă lupt cu oamenii din partid, pentru că acest lucru nu are niciun sens”, spune Octavian Țîcu, determinat să revină în politică „când va simți din partea cetățenilor susținere”.

Octavian Țîcu a fost ales președinte PUN în decembrie 2019, pe un termen de patru ani.

Related posts

Buletin de ştiri ALBASAT (07.04.2020)

Albasat

Janis Mazeiks: UE nu poate obliga o guvernare să ia o anumită decizie

AlbasatTV, Nisporeni

Teama de coronavirus. O navă de croazieră nu este primită în Malta, la presiunile medicilor

Albasat

Leave a Comment