Aplicarea tarifelor diferențiate la energia electrică este imposibilă în acest moment. Operatorii estimează că vor fi pregătiți să o facă în aproximativ 5 luni, chiar dacă termenul anunțat mai devreme de autorități a fost 20 ianuarie curent, transmite IPN.
Acest subiect a fost analizat în cadrul unei ședințe a grupului de lucru pentru monitorizarea implementării Programului-pilot de instalare a contoarelor inteligente, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, ANRE, FEE-Nord, RED-Nord, PED și PE furnizare, precum și experți din domeniu.
La ședință s-au analizat tarifele existente, dar și potențiale metodologii de tarifare, având în vedere contextul actual al crizei energetice. Participanții au subliniat beneficiile semnificative ale acestor tarife atât pentru consumatori, cât și pentru rețea, pe măsură ce numărul de consumatori dotați cu contoare inteligente va crește.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Energiei, este esențial ca operatorii să determine și să publice condițiile și parametrii tehnici minimi necesari pentru a ajuta consumatorii să aleagă contoarele potrivite și pentru a-i informa despre funcționalitățile și avantajele contorizării inteligente.
- Jurnalul unui Nisporenean: Cum orașul Nisporeni se schimbă pas cu pas
- Proiecte europene la Nisporeni: Discuții cu președintele Parlamentului și autoritățile locale (VIDEO)
- Jurnalul unui Nisporenean: Cum s-a schimbat viața în orașul meu
- Despăgubiri RCA pentru prejudicii de sănătate. Cum să îți revendici drepturile după un accident rutier
- Deputații independenți au avut cele mai multe absențe în sesiunea de toamnă