ALBASAT
Societate

Oportunități de învățare a limbii române pentru minoritățile naționale

Program național aprobat de Guvern pentru învățarea limbii române de către minoritățile naționale. Spre deosebire de programele anterioare, acesta prevede și instruirea populației adulte, nu doar a preșcolarilor, elevilor și studenților, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, programul include și alte elemente noi, cum ar fi implementarea învățământului multilingv. Acesta presupune predarea unor discipline non-lingvistice în limba română și în limba maternă.

La fel, sunt prevăzute acțiuni concrete pentru extinderea mediului lingvistic de comunicare în limba română prin intermediul activităților extrașcolare –  tabere educaționale, concursuri, ateliere, simpozioane didactice. Vor fi dezvoltate programe speciale care permit îmbunătățirea competențelor lingvistice ale angajaților.

Prin intermediul Programului aprobat, circa 6 mii de cadre didactice și de conducere vor fi instruite pentru cunoașterea limbii române. Alte 13 mii de persoane adulte din diverse categorii profesionale, inclusiv persoane adulte refugiate din Ucraina, vor învăța limba română la cursuri. De asemenea, circa 4 mii de elevi alolingvi, între care și copiii refugiați din Ucraina, înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, vor participa la diverse programe educaționale în limba română.

Related posts

 Comisia Europeană urmează să recomande acordarea statutului de țară „candidată la UE” pentru Ucraina și Republica Moldova

Albasat

Ungaria vrea să prelungească în 2023 plafonarea prețurilor la alimente

AlbasatTV, Nisporeni

Brazilia a înregistrat peste 4.000 de morți în 24 de ore. „Discursul anti-restricții al președintelui Bolsonaro a învins”

Albasat

Leave a Comment