Nisporeni Societate

Ostașii români, căzuţi pe câmpurile de luptă au fost comemoraţi la Nisporeni şi la Străşeni

De ziua eroilor, sărbătorită de Ispas, membrii unor organizații neguvernamentale au cinstit memoria soldaților români căzuți în luptele pentru eliberarea Basarabiei la 22 iunie – 26 iulie 1941. De dimineaţă,  reprezentanţii asociaţiilor, cât şi alţi localnici au mers la cimitirul de Onoare Românesc din satul Micleuşeni, raionul Străşeni, unde au   comemorat ostașii căzuți pe câmpul de luptă.

În acest an, ziua eroilor a fost cinstită doar de membrii organizațiilor neguvernamentale din Nisporeni. Cei de peste Prut nu au putut să ajungă de această  dată, din cauza pandemiei de coronavirus. Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire a celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru apărarea țării. Cei cu sufletul românesc au venit să le aducă un ultim omagiu eroilor, dar într-un mod diferit faţă de ceilalți ani. Cu măști și păstrând distanța socială, ei au depus flori la mormintele soldaților, dar şi au aprins lumânări.

 IURII CĂRBUNE, CONSILIER RAIONAL:  “Dacă vom fi grămăjoară, idealul acesta şi dezideratul unirii îl vom apropia din ce în ce mai mult. Totul depinde de noi, fiecare să ne implicăm. Slăvit să fie Dumnezeu şi cinste lor, cinste eroilor! „

 VICTOR GROSU, LOCUITOR AL COMUNEI MICLEUŞENI: “Această zi de comemorare este şi o obligaţie a noastră, pentru că cine îşi cunoaşte trecutul, cine îl valorifică, savurează prezentul şi are un viitor garantat bun.  În sufletele noastre avem un moment şi de bucurie, şi de tristeţe, pentru că se comemorează eroii, eroii absolut nevinovaţi, care nu au venit să împuşte, dar au venit, pur şi simplu, să-şi apere fraţii.”

Acţiunea de comemorare a continuat la cimitirul Eroilor Români din comuna Vărzărești. Şi aici, tradiționala ceremonie s-a desfășurat într-un cadru restrâns, din cauza pandemiei de COVID-19.Totuşi, cei care  s-au adunat la eveniment au asistat la o slujbă oficiată de preoți, dar și la un parastas în memoria ostașilor.

Acţiunea de comemorare a fost organizată al zecilea an consecutiv de Societatea Culturală ”Ginta Latină”.

 DUMITRU LUPEI, PREŞEDINTELE SOCIETĂŢII CULTURALE  “GINTA LATINĂ” DIN NISPORENI: “Astăzi avem o acţiune de suflet, dedicată comemorării eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea României Mari, pentru reîntregirea neamului românesc. Este o acţiune patriotică, unde oamenii îşi expun părerile, gândurile şi vin să aducă un omagiu celor căzuţi pe câmpurile de luptă.”

Cei prezenţi spun că este de datoria fiecăruia să aducă un strop de recunoștință ostaşilor pentru faptele de vitejie, iar eroii nu trebuie uitaţi niciodată.

 VASILE ARTENI, VICEPREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI “GINTA LATINĂ” DIN NISPORENI: “Aceşti soldaţi care au fost înhumaţi la Micleuşeni, Vărzăreşti, la Boldureşti şi mai sunt care au rămas chiar pe  câmpurile de luptă. Ei au luptat pentru cauza reîntregirii ţării şi a neamului românesc. Ei au fost eroii, care cu jertfa vieţii lor au luptat pentru reîntregirea neamului.  Noi suntem neam românesc şi tare bine ar fi ca Prutul să devină o apă împăciuitoare, să nu avem vame.”

 GHEORGHE AGHEORGHIESEI, CONSILIER ORĂŞENESC: “Aş îndemna toţi cetăţenii de bună credinţă să vină măcar o dată pe an aici să comemoreze eroii, care şi-au dat viaţa pentru viitorul nostru, pentru copiii noştri, pentru generaţiile viitoare. Este un moment important, ţinând cont că astăzi este sărbătoarea “Înălţarea Domnului” să comemorăm aceşti bravi eroi ai neamului, care din diferite localităţi ale României au trecut Prutul să vină aici, să lupte pentru viitorul nostru.”

De ziua eroilor, istoricul şi deputatul neafiliat, Octavian Ţîcu a ținut să cinstească şi el memoria ostașilor căzuți pe câmpul de luptă.

 OCTAVIAN ŢÎCU, ISTORIC, DEPUTAT:  “Este important să cinstim memoria acestor oameni, dar este şi mai important să le urmăm idealul. Iar idealul acestor oameni a fost unul simplu şi noi dacă nu îl vom urma, vom rămâne cu un mare păcat în viaţa asta. Idealul acestor oameni a fost reîntregirea şi atâta timp cât noi nu vom contribui fiecare în parte la realizarea acestui deziderat, ne-am trăi degeaba viaţa pe pământ.”

Cimitirul Eroilor Români din Vărzărești a fost inaugurat  în anul 2010. Aici, sunt înhumaţi în jur de 100 de soldați din diferite localități ale raionului Nisporeni, dar și de peste Prut. Iar cimitirul de Onoare Românesc din satul Micleuşeni, raionul Străşeni, a fost reconstruit în octombrie 2008. Pe teritoriul cimitirului sunt înhumați peste 200 de militari români.

 

Related posts

Уточнения властей относительно нахождения в общественных местах

Albasat

Mint că au COVID-19 pentru ca ambulanța să ajungă mai repede

Albasat

Cursul valutar oficial la 07.05.2020

Albasat

Leave a Comment