ALBASAT
Societate

Parlamentul a ratificat acordul cu AID pentru proiectul Răspuns de Urgență la COVID-19

Parlamentul a ratificat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) (parte a Grupului Băncii Mondiale) privind implementarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19”, semnat la 28 aprilie 2020. Valoarea proiectului este de 52,9 milioane de euro, transmite IPN.

Potrivit ministrei, sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, acordul de finanțare este pe un termen de doi ani și permite debursarea unui credit de 52,9 milioane de euro pentru realizarea măsurilor pentru sistemul de sănătate, dar și ajutor social. „Acest proiect vine să ajute sistemul de sănătate să facă față în continuare oricărei infecții, în cazul dat COVID-19”, a menționat ministra.

Măsurile incluse în prima parte a proiectului (în valoare de 52,3 milioane de euro) țin de îmbunătățirea testării, consolidarea sistemului de sănătate pentru a asigura îngrijirea pacienților cu COVID-19 în faza critică și a minimaliza riscul de infectare a pacienților și lucrătorilor medicali etc. Partea a doua include managementul, monitorizarea și evaluarea implementării activităților proiectului.

Proiectul va fi implementat timp de doi ani, până pe 30 aprilie 2022, de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Related posts

Renato Usatîi: Aștept de la PAS un proiect cum poate fi dizolvat Parlamentul

Albasat

Note de bucurie: cântecul Mărțișorului la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Moldovenii preferă creditele în lei, acordate pe un termen între doi și cinci ani

Albasat

Leave a Comment