ALBASAT

Parlamentul European a votat rezoluția prin care sprijină Moldova în parcursul de integrare

ActualitateSocietate
Pietro Naj-Oleari, European Parliament, Information General Directoratem, Web Communication Unit, Picture Editor and photographer. E-mail: pietro.naj-oleari@europarl.europa.eu

Parlamentul European a aprobat, cu majoritate de voturi, rezoluția prin care blocul comunitar își exprimă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, în fața amenințărilor hibride și a interferențelor din partea Rusiei, transmite IPN.

Rezoluția conține două componente importate. Primul aspect se referă la solicitarea eurodeputaților de accelerare a procesului de aderare a Moldovei la UE și de a deschide clusterele de negocieri. Al doilea element conține demersul parlamentarilor europeni de a crește suportul financiar și tehnic pentru Moldova, astfel încât statul să facă față amenințărilor din partea Rusiei.

Potrivit eurodeputatului român Siegfried Mureșan, siguranța Uniunii Europene depinde de cea a Moldovei, iar din acest motiv Rusia încearcă să frâneze parcursul european al țării. Oficialul a subliniat că prin intermediul acestei rezoluții, blocul comunitar este alături de moldoveni și demonstrează că este pregătit să intensifice sprijinul pentru Moldova.