Parlamentul israelian alege miercuri noul președinte al țării, care îi va succeda lui Reuven Rivlin. Candidații sunt o activistă cunoscută pentru credinţa sa şi un fost lider al opoziţiei, cu experienţă în politică.
Miriam Peretz, o profesoară născută la Casablanca şi emigrată în Israel în copilărie, cu doi dintre fii ucişi într-un conflict armat, este văzută drept candidatul mai modest. Ea este respectată de mulţi pentru credinţa sa.
Isaac Herzog, considerat favorit, este laic, s-a născut la Tel Aviv şi a fost implicat mult timp în politică.
El a devenit în 2018 preşedinte al organizaţiei de ajutor Agenţia Evreiască, ce se ocupă de imigraţia spre Israel, printre altele. Tatăl său, Chaim Herzog, a ocupat funcţia de preşedinte al Israelului între 1983 şi 1993.
Câştigătorul va prelua pe 9 iulie acest post în mare parte onorific, potrivit dpa, preluată de Agerpres.
Reuven Rivlin a devenit preşedinte în 2014. Mandatul său de şapte ani nu poate fi reînnoit şi se va încheia pe 5 iulie.