Funcționarul din cadrul Secretariatului Parlamentului, cu statut de bănuit într-o cauză penală, a fost suspendat din funcție pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, transmite IPN.
„Conducerea Parlamentului, de comun cu Secretariatul Parlamentului acordă tot suportul necesar organelor de drept în vederea continuării obiective a investigațiilor și elucidării cazului”, se arată într-un comunicat de presă emis de către Direcția comunicare și relații publice a legislativului.
Miercuri, procurorii PCCOCS au anunțat reținerea a doi funcționari din Secretariatul Parlamentului și din Poliția de Frontieră, bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova în comunicarea lor cu angajatul unei ambasade de la Chișinău. Deși nu s-au dat nume, s-a aflat că este vizat și șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă. Potrivit oamenilor legii, faptele au avut loc începând cu anul 2023. Președinta Maia Sandu și-a exprimat speranța că acest caz va avea finalitate.
- Cerințele pentru transportarea mărfurilor periculoase, aliniate la normele UE
- Poliția a identificat doi suspecți în atacul asupra unei femei de 88 de ani din Socola
- Finanțare de la stat pentru 133 de proiecte noi pentru modernizarea drumurilor locale
- PAS propune facilități la importul mașinilor pentru cetățenii care revin în țară
- Bugetul pentru 2026 pornește cu un deficit mai mare, ministru

