Parlamentul a instituit măsuri pentru a optimiza și a economisi consumul de energie electrică și termică. Astfel, iluminatul interior al clădirii va fi redus cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil, iar iluminatul decorativ și arhitectural a fost deconectat, transmite IPN.
Totodată, deputații și angajații Secretariatului Parlamentului au fost îndemnați să evite utilizarea ascensoarelor și să opteze pentru folosirea scărilor, să deconecteze aparatele electrice și echipamentele care nu necesită un regim de funcționare permanent.
La fel, pentru a economisi energia termică, temperatura în clădire va fi reglată la valori mai mici de 19°C.
Actualmente deputații sunt în vacanță. Sesiunea de primăvară a Parlamentului va începe în luna februarie.