Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) îl va înainta în calitate de candidat pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău pe Ion Bulgac, președintele organizației de tineret CUB Junior. Despre aceasta a anunțat Igor Munteanu, președintele partidului, în cadrul unui briefing de presă organizat duminică, 25 iunie, transmite IPN.
Igor Munteanu a menționat că partidul CUB are „cea mai bună politică față de tineri” și este deschis să-i primească în echipă. „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare este coaliția cetățenilor liberi. Veți auzi foarte curând vocile noastre în sprijinul libertății antreprenoriale, dezvoltării locale fără îngrădiri artificiale și în sprijinul unui curs ferm spre europenizare și spre aducerea Republicii Moldova pe linia de normalitate politică și economică”, a afirmat președintele CUB.
Potrivit președintelui formațiunii, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare crede că acest candidat trebuie să lupte împotriva unei nomenclaturi care nu respectă interesul public. „Soluția noastră și candidatul pe care îl sprijinim este domnul Ion Bulgac, pe care îl felicităm”, a spus Igor Munteanu.
„Noi suntem cei care privim cu încredere spre viitor, iar viitorul Republicii Moldova înseamnă România, Uniunea Europeană și NATO, înseamnă dezvoltare, bunăstare, progres și unitate. Lansăm astăzi o ofertă pentru o generație care de 30 ani așteaptă ceva. O generație care nu a avut niciodată candidatul ei, o generație care a fost mereu neglijată pentru că ea „nu votează”. Pornim astăzi o schimbare de paradigmă și veți vedea că această generație nu mai pleacă, dar va ieși să voteze”, a declarat Ion Bulgac.
Ion Bulgac este licențiat în Drept la Universitatea de Stat din Moldova și reprezentant al tinerii generații de antreprenori. Între anii 2019 și 2022, Ion Bulgac a condus Asociația Națională pentru Dezbateri Academice. De-a lungul activității sale în cadrul sectorului asociativ, Ion Bulgac a desfășurat activități de educație juridică și cetățenească pentru tineri, fondând și mai multe platforme de dezbateri, se precizează pe site-ul oficial al partidului CUB.
previous post