Partidul Politic „Șor” vine cu un proiect de lege care prevede asigurarea obligatorie a monumentelor împotriva incendiilor și altor dezastre. Deputatul Igor Himici a precizat că proiectul de lege prevede asigurarea tuturor monumentelor, indiferent dacă acestea se află în gestiunea statului, autorităților locale, companiilor private sau persoanelor fizice, transmite IPN.
La un briefing de presă, deputatul Igor Himici, a menţionat că proiectul vine în contextul incendiului care a avut loc, pe 24 septembrie, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. „Incendiul de la Filarmonică a fost o tragedie pentru țara noastră. Acest caz tragic a arătat că societatea noastră se poate consolida. Mulți au donat fonduri pentru restaurarea clădirii, dar problema a rămas totuși nesoluționată. Trebuie să înțelegem că această măsură – colectarea de fonduri – nu oferă nicio garanție că o problemă sau alta poate fi rezolvată. În plus, durează mult, iar, uneori, acest timp este foarte prețios”, a subliniat Igor Himici. Deputatul a adăugat că, potrivit statisticilor, anume incendiile sunt cea mai frecventă cauză de distrugere a monumentelor.
Potrivit lui, asigurarea obligatorie va garanta restaurarea monumentelor în caz de dezastre. Totodată, va crește nivelul de responsabilitate al proprietarilor – periodic vor fi supuse expertizelor în vederea identificării riscurilor și eliminării acestora. Cheltuielile statului vor fi nesemnificative în comparaţie cu pierderile care pot fi suferite, a mai spus deputatul, care și-a exprimat speranța că parlamentarii din celelalte fracțiuni vor susține inițiativa legislativă.
- Angajatorii cer soluții pentru cazarea muncitorilor străini
- Introducerea tarifelor majorate pentru pașapoarte, amânată până pe 15 octombrie
- Guvernul pregătește restructurarea a circa 160 de instituții publice și reduceri de personal de până la 30%
- Guvernul propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
- Două unități de transport pentru elevi au ajuns în raionul Nisporeni

