ALBASAT
Societate

Patronatele, îngrijorate de modul de repartizare a volumului de servicii medicale contractate

Patronatele consideră netransparentă și nejustificată repartizarea fondurilor către prestatorii de servicii medicale. Potrivit lor, pentru unele întreprinderi private acestea au fost diminuate considerabil fără argumente plauzibile și probante. Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Natalia Gavrilita, Confederația Națională a Patronatului solicită suport instituțional pentru a identifica soluții pentru a restabili echitatea, transmite IPN.

„Nu am dori să credem că situația creată este din cauza presiunii administrative sau politice asupra managementului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Atragem atenția că percepția instituțiilor medico-sanitare se rezumă la faptul că acestea, odată cu semnarea acordului cu CNAM, devin ostatici ai autorității publice. Pe de altă parte întrebarea esențială pe care și-o pun companiile din domeniu este: „Ce trebuie să întreprindem pentru a avea siguranța zilei de mâine?” Nu avem dovezi că astfel de mecanisme ar face parte dintr-o acțiune ce alimentează o corupție pasivă”, se arată în scrisoarea deschisă adresată premierului.

Potrivit patronatelor, lipsa negocierilor veritabile la încheierea contractelor cu CNAM, obligarea prestatorilor de servicii să accepte tarife sub prețul de cost al serviciilor aprobate, diminuarea volumului total de servicii acordate sunt cele mai frecvente abordări cu care se ciocnesc companiile. „Având în vedere creșterea cheltuielilor de gestiune, precum și a inflației, această povară financiară va fi incompatibilă cu posibilitățile reale ale întreprinderilor private de prestare a serviciilor medicale”, menționează Confederația Națională a Patronatului.

Patronatele precizează că situația creată se va răsfrânge negativ nu doar asupra entităților, dar și asupra salariaților acestora. Or, din motivul diminuării volumului de servicii medicale contractate, se va recurge în mare parte la disponibilizări de personal sau, în cel mai bun caz, la reducerea timpului de muncă și, respectiv, diminuarea salariilor. Patronatele solicită suport instituțional în vederea identificării de soluții pentru restabilirea echității și susținerea mediului privat din acest domeniu, se mai arată în scrisoare.

Related posts

Un bărbat dintr-o localitate din Nisporeni, bătut până la moarte. Cadavrul a fost depistat de fiul său minor

Albasat

Игорь Додон объявляет законодательную инициативу, касающуюся судей и прокуроров

Albasat

Встреча примаров будет организована в правительстве

Albasat

Leave a Comment