ALBASAT
Societate

Pavel Postica: Este deja a doua sancțiune aplicată acestui concurent electoral

Vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postica, spune că instituția electorală n-a făcut decât să constate abaterile comise de concurentul electoral Marina Tauber și să expedieze instanței de judecată probe în acest sens. Potrivit lui Postica, instanța va fi cea care va decide, dacă sancțiunea aplicată concurentului electoral este sau nu excluderea din cursă. Potrivit lui Postica, Marina Tauber a mai încălcat legislația electorală prin nedeclararea fondurilor utilizate în campanie și atunci CEC a decis să-i aplice drept sancțiune doar un avertisment, notează IPN.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, spune că este deja a două oară pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile din municipiul Bălți când concurentul electoral Marina Tauber încalcă legislația electorală.

„Este deja a doua sancțiune aplicată concurentului electorală în această campanie. Exact pentru aceleași tipuri de încălcări, pentru utilizarea fondurilor nedeclarate în campanie. Instanța de judecată este cea care decide. Noi am făcut o analiză și am pus pe masa instanței toate probele pe care le avem la dispoziție. Trebuie să pornim de la aceea că concurentul electoral deja a fost sancționat în primul tur de scrutin. Pentru utilizarea fondurilor nedeclarate în campanie există o sancțiune care poate duce la anularea înregistrării concurentului. Încă înainte de primul tur CEC a constatat cu certitudine utilizarea fondurilor nedeclarate prin folosirea intermediarilor la plasarea panourilor publicitare din municipiul Bălți. Atunci am fost mai toleranți și am aplicat doar sancțiunea cu avertisment”, a spus Pavel Postica, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Pavel Postica spune că există dovezi ale poliției și ale agentului economic că echipa de campanie a Marinei Tauber a contractat servicii de alimentație pentru simpatizanții și agitatorii săi pe care nu le-a declarat decât parțial.

„Concurentul electoral a implicat colegii de partid, membrii de partid, candidați de pe listă de la alegerile parlamentare care au achitat, potrivit datelor prezentate de poliție și agentul economic, servicii de alimentație pentru agitatorii aduși din alte localități ale Republicii Moldova, cazați la un hotel și alimentați acolo centralizat. Toate aceste lucruri sunt confirmate. Potrivit agentului economic, au fost aduse prânzuri de peste 150 de mii de lei, doar că noi am considerat ca neindicate doar sumele recunoscute de concurentul electoral. Concurentul electoral a achitat cazarea și a declarat acest lucru pentru minim 20 de persoane”, a mai spus Pavel Postica.

Judecătoria Bălți examinează astăzi solicitarea Comisiei Electorale Centrale privind excluderea Marinei Tauber din cursa pentru primăria municipiului Bălți. Dacă instanța va decide excluderea lui Tauber din cursă, bătălia în turul doi de scrutin, organizat la 5 decembrie, se va da între candidatul independent, Nicolai Grigorișin și reprezentantul PAS, Boris Marcoci.

Related posts

Decis. Petroliștii, obligați să raporteze la ANRE prețurile pe care le vor afișa a doua zi

Albasat

Proceduri simplificate pentru validarea certificatelor de pilot emise de EASA

AlbasatTV, Nisporeni

Noi reguli de intrare și ieșire pentru moldoveni în și din Israel

Albasat

Leave a Comment