Doi bărbați din capitală, condamnați anterior pentru viol la pedepse non-privative de libertate, s-au ales cu sentințe mai dure pentru faptele lor. După contestarea procurorilor, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat pe unul dintre inculpați la 5 ani și 6 luni de închisoare, iar pe altul la trei ani privațiune de libertate, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menționează că în primul caz, din februarie 2017, un tânăr de 31 de ani din comuna Trușeni ademenise o femeie care căuta un loc pentru a înnopta. Prin amenințări și aplicarea multiplelor lovituri, inculpatul a violat-o timp de două zile. Femeia de 42 de ani a reușit să fugă când agresorul a adormit. Pentru viol, acțiuni violente cu caracter sexual și privarea ilegală de libertate, magistrații primei instanțe i-au aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate. Procurorii au considerat sentința, obținând la Curtea de Apel Chișinău o condamnare cu executare pentru agresor de cinci ani și șase luni închisoare.
În al doilea caz, din iulie 2016, un bărbat de 40 de ani a ademenit într-o pădure din preajma satului Cimișeni, raionul Criuleni, o tânără de 19 ani, pe care o cunoscuse în ajun. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, bărbatul a urcat victima cu forța în mașină și a acuzat-o sexual. Fata a reușit să-i expedieze prietenului său coordonatele sale de localizare prin GPS, imediat fiind alertați oamenii legii, iar agresorul a fost reținut. Prin sentința primei instanțe, magistrații l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă non-privativă de libertate. După contestare, acesta a fost condamnat de instanța de apel la trei ani de închisoare, cu executare. De asemenea, el urmează să-i achite victimei 32 de mii de lei pentru prejudiciu moral și material cauzat, iar 10 500 de lei – în contul statului, pentru cheltuieli de judecată.
Potrivit datelor Procuraturii, pe parcursul anului trecut, în țară au fost comise 611 infracțiuni privind viața sexuală, perioadă în care, 115 inculpați au fost condamnați la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele din țară își ispășesc pedepsele pentru infracțiuni privind viața sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.