ALBASAT
Societate

Pentru avaria de la Termoelectrica trebuie să existe responsabilitate politică, opinii

Dacă se constată că avaria de la Termoelectrica a fost tăinuită intenționat de conducerea țării, șeful întreprinderii și ministrul de resort ar trebui demiși. Opinia a fost expusă de comentatorul politic Valeriu Pașa, potrivit căruia secretizarea avariei de la Termoelectrica în perioada în care Republica Moldova se află în situație excepțională în domeniul energetic, ar trebui taxată dur. De cealaltă parte, reprezentanții PAS spun că pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar în urma investigațiilor se va stabili cine poartă responsabilitate pentru incidentul produs, notează IPN.

Conducerea Termoelectrica și ministrul de resort Andrei Spînu, trebuie demiși din funcție. O spune expertul WatchDog, Valeriu Pașa, în contextul defectării blocului 3 energetic al Termoelectrica, la scurt timp după reabilitatea generală a acestuia.

„Experții tehnici trebuie să se expună despre cauza acestei avarii, să fie analizat caietul de sarcini și actul de predare a lucrărilor. Timpul va arăta dacă este un sabotaj sau nu, dar este o coincidență care nu poate să nu bată la ochi, în situația energetică în care ne aflăm acum. Însă faptul că cei de la Termoelectrica au ascuns problema de conducerea țării este mai mult decât neglijență în serviciu, este foarte grav. Faptul că despre această avarie prim-ministrul află din presă este foarte grav. Conducătorul Termoelectrica este în funcție, ministrul de resort este în funcție. De ce domnul Spînu este încă în funcție, cum se poate întâmpla ca nimeni să nu poarte răspundere? ”, s-a întrebat expertul WatchDog, Valeriu Pașa, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

De cealaltă parte, președintele comisiei securitate, apărare națională și ordine publică a Parlamentului spune că potrivit declarațiilor reprezentanților Termoelectrica astfel de avarii au loc frecvent. Din acest motiv conducerea întreprinderii n-a considerat oportună informarea înalților oficiali ai statului.

„Procuratura trebuie să supravegheze aceste tipuri de licitații, ca să vadă dacă sunt respectate principiile legale. Din sursele mele, cei de la Termoelectrica n-au anunțat pentru că au considerat că este o chestiune operațională, astfel de situații au mai avut loc anii trecuți, doar că anterior erau trei blocuri și dacă unul cădea, lucrau celelalte două”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

„Mă miră lejeritatea cu care se trece peste acest caz și bâlbâielile premierului pe acest caz, cu tot respectul față de distinsa doamnă. Este culmea că s-a creat o comisie formată tot din oameni de la Termoelectrica, mai lipseau experți de la Horus. E o vulnerabilitate politică. Se știe foarte bine cine e responsabil de domeniul respectiv, e vorba de Andrei Spînu. Trebuie să iasă cu responsabilitate și cu demnitate și să-și asume ce se întâmplă”, a spus ex-deputatul Iurie Reniță.

Generatorul de la blocul energetic 3 al Termoelectrica s-a defectat la doar câteva săptămâni după finalizarea lucrărilor de reparație capitală. Reparația a fost efectuată de compania Horus, entitate afiliată companiei Silovîe Mașinî din Rusia, aflată în lista sancțiunilor occidentale.

Related posts

Cel puțin doi din cei 10 diplomați ruși rămași la Chișinău au legături cu FSB, investigație

AlbasatTV, Nisporeni

În nordul țării au fost ridicate droguri în valoare de peste o sută de mii de lei

Albasat

269 cazuri noi de COVID-19 înregistrate în R. Moldova

Albasat

Leave a Comment