ALBASAT
Societate

Percheziții într-o anchetă care vizează eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere

Mai multe persoane – printre acestea și un fost angajat al Agenției Servicii Publice – au intrat în vizorul organelor de drept sub suspiciunea că ar fi aranjat o schemă de corupție pentru eliberarea frauduloasă a permiselor de conducere. Potrivit actului de sesizare, aceștia ar fi manipulat sistemul informațional prin intermediul căruia se efectuau programările urgente și ar fi influențat membrii comisiilor de examene în vederea eliberării permiselor de conducere, contrar normelor legale, arată un comunicat de presă al CNA, citat de IPN.

În cadrul investigațiilor s-a stabilit că pentru programarea urgentă a candidaților, precum și pentru susținerea probelor practice, membrii grupului ar fi încasat de la solicitanții de permise sume cuprinse între 350 și 500 de euro. 

Pe parcursul perioadei de documentare, au fost identificate mai multe episoade de influențare a membrilor comisiei de examene, de programare urgentă a candidaților și de acceptare de mită pentru facilitarea procesului de eliberare a permiselor. Dosarul, care cumulează cel puțin 9 episoade, la această etapă, a fost pornit pe fapte de corupere pasivă, trafic de influență, cumpărare de influență, dar și corupere activă.

În dimineața acestei zile, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliile bănuiților și au operat ridicări de acte de la ASP. Bănuiții sunt audiați. Este vorba atât de persoane publice, cât și intermediari și persoane care au oferit mită pentru obținerea unor beneficii ilegale. 

Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cuprinse între 5 și 10 ani de închisoare.

Related posts

Cursul valutar oficial la 29.11.2021

Albasat

Opt sportivi din Nisporeni, premianți la Campionatul Republicii Moldova la haltere U15-U17

AlbasatTV, Nisporeni

Vaccinurile donate de România au ajuns la Chișinău

Albasat

Leave a Comment