ALBASAT
Societate

Persoanele fizice pot să-și plătească fără penalități impozitul pe venit până pe 29 mai

Persoanele fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) urmează să declare și să achite impozitul pe venit pentru anul 2019 până în data de 29 mai, transmite IPN cu referire la Serviciul Fiscal de Stat.

Cota impozitului pe venit nu se modifică. Rămâne 12% din mărimea venitului impozabil. Scutirea personală anuală este de 24 de mii de lei. Pentru întârzierea plății impozitului pe venit, după 29 mai se vor aplica penalități.

Declararea și achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitului funciar și taxelor locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sunt înregistraţi ca plătitori de TVA se va efectua până pe 25 aprilie.

Achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător, în rate, pentru primul trimestru al anului 2020, se va efectua până în data de 25 iunie.

Termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate se prelungește până la 29 mai.

Totodată, termenul de depunere a contestațiilor aferente deciziilor Serviciului Fiscal de Stat, aduse la cunoștință în perioada stării de urgență, se prelungește până la 15 iunie.

Related posts

Cursul valutar oficial la 28.05.2020

Albasat

Mircea Geoană a condamnat „atacurile teroriste nejustificate și criminale” în Israel

AlbasatTV, Nisporeni

148 de cazuri noi de COVID-19, confirmate de laborator

Albasat

Leave a Comment