ALBASAT
Разное

Peste 12,7 mii de cetățeni au primit semnături electronice de la începutul anului

Peste 12,7 mii de cetățeni au primit, în primele nouă luni ale anului curent, semnături electronice de la Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Potrivit CTIF, semnătura electronică devine tot mai solicitată, numărul fiind în creștere, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 11,6%. Totodată, în această perioadă, numărul cetățenilor care și-au reînnoit certificatul cheii publice a alcătuit 11,2 mii, transmite IPN.Conform situației din 30 septembrie 2019, numărul total al persoanelor fizice și juridice care dețin semnături electronice eliberate de CTIF constituie peste 22,8 mii.Deținătorii semnăturii electronice pot semna de la distanță, în regim online, acte, rapoarte, cereri, fără a sta la coadă în oficiile instituțiilor publice, economisind astfel timp și bani, se precizează într-un comunicat remis de CTIF.Centrul de înregistrări al CTIF eliberează solicitanților, la cerere, certificatul cheii publice și dispozitivul de creare a semnăturii electronice (stick) și încheie cu ei contractul de prestare a serviciilor de certificare în domeniul semnăturii electronice pe un termen de un an. Certificatul cheii publice, din considerente de securitate, se reînnoiește o dată în an, la încheierea termenului de valabilitate.Doritorii de a obține semnături electronice de la CTIF pot completa cererea în regim online sau la unul din cele două centre regionale de înregistrare ale instituției, la Chișinău, pe strada Constantin Tănase, 6, etajul 3, biroul 303, și la Bălți, pe strada Ștefan cel Mare, 128, biroul 103.Persoanele interesate pot să-și programeze vizita la unul din aceste centre la Centrul unic de apel: 080001525, deservit de operatorii Direcției suport clienți a CTIF. Informații suplimentare despre procedura de obținere a semnăturii electronice pot fi obținute de la specialiștii Centrului de înregistrări al CTIF la tel: 022 822 040.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/
https://vk.com/id524319409
https://ok.ru/profile/564484387545
https://twitter.com/AlbasatL/
https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/
Source: albasat.net

Leave a Comment

Leave a Comment

Fără categorie

Peste 12,7 mii de cetățeni au primit semnături electronice de la începutul anului

Peste 12,7 mii de cetățeni au primit, în primele nouă luni ale anului curent, semnături electronice de la Centrul de înregistrări al Instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Potrivit CTIF, semnătura electronică devine tot mai solicitată, numărul fiind în creștere, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 11,6%. Totodată, în această perioadă, numărul cetățenilor care și-au reînnoit certificatul cheii publice a alcătuit 11,2 mii, transmite IPN.

Conform situației din 30 septembrie 2019, numărul total al persoanelor fizice și juridice care dețin semnături electronice eliberate de CTIF constituie peste 22,8 mii.

Deținătorii semnăturii electronice pot semna de la distanță, în regim online, acte, rapoarte, cereri, fără a sta la coadă în oficiile instituțiilor publice, economisind astfel timp și bani, se precizează într-un comunicat remis de CTIF.

Centrul de înregistrări al CTIF eliberează solicitanților, la cerere, certificatul cheii publice și dispozitivul de creare a semnăturii electronice (stick) și încheie cu ei contractul de prestare a serviciilor de certificare în domeniul semnăturii electronice pe un termen de un an. Certificatul cheii publice, din considerente de securitate, se reînnoiește o dată în an, la încheierea termenului de valabilitate.

Doritorii de a obține semnături electronice de la CTIF pot completa cererea în regim online sau la unul din cele două centre regionale de înregistrare ale instituției, la Chișinău, pe strada Constantin Tănase, 6, etajul 3, biroul 303, și la Bălți, pe strada Ștefan cel Mare, 128, biroul 103.

Persoanele interesate pot să-și programeze vizita la unul din aceste centre la Centrul unic de apel: 080001525, deservit de operatorii Direcției suport clienți a CTIF. Informații suplimentare despre procedura de obținere a semnăturii electronice pot fi obținute de la specialiștii Centrului de înregistrări al CTIF la tel: 022 822 040.

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

https://www.facebook.com/albasat.nisporeni/

https://vk.com/id524319409

https://ok.ru/profile/564484387545

https://twitter.com/AlbasatL/

https://www.instagram.com/albasatdigitaltv/

Related posts

BNM a intervenit pe piața interbancară prin vânzarea a 5 milioane de dolari

AlbasatTV, Nisporeni

Mai multe produse din Ucraina aflate în tranzit, scutite de controlul ANSA în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Reprezentanții a 40 de curți constituționale europene s-au întrunit la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Alertă falsă cu bombă la Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiuˮ

AlbasatTV, Nisporeni

Un tânăr de 24 de ani s-a înecat în lacul din Parcul Valea Morilor

AlbasatTV, Nisporeni

Octavian Iachimovschi: Procuratura Anticorupție are în gestiune 220 de dosare. Problema sediului este una tristă

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 22.05.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Ești în căutarea unui job bine plătit? Vizitează Târgul Locurilor de Muncă pentru cele mai bune oferte salariale!

AlbasatTV, Nisporeni

La Bruxelles va fi semnat Parteneriatul de Securitate și Apărare cu UE. Ce prevede acesta

AlbasatTV, Nisporeni

Deputat PAS: Indiferent de situație, reforma justiției va continua

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment