ALBASAT
Fără categorie

Peste 170 de mii de locuitori din Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă

Peste 170 mii de locuitori din raioanele Strășeni și Călărași vor avea acces la apă potabilă de calitate, urmare a construcției apeductului Chișinău-Strășeni-Călărași. Pentru realizarea acestui proiect, Guvernul Germaniei a alocat 15 milioane de euro-finanțare nerambursabilă. Pentru lansarea lucrărilor de construcție a apeductului, la Guvern, a fost semnat astăzi, 5 iunie, Acordul de cooperare între autoritățile responsabile, transmite IPN.

Proiectul prevede construcția a 53 de kilometri de apeduct, care, în prima etapă, va asigura cu apă potabilă de calitate 30 de mii de locuitori ai orașelor Strășeni și Călărași. În etapa a doua, vor fi conectate și alte localități din cele două raioane, astfel încât toți cei 170 de mii de locuitori din cele două raioane vor avea acces la apă potabilă.

,,Nu există țară în lume care s-a dezvoltat și trăiește bine, neavând dezvoltată infrastructura. Și aici vorbesc despre accesul la apă, la rețelele de canalizare, drumuri și iluminat stradal”, a spus prim-ministrul, Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă al Guvernului. Premierul a mulțumit partenerilor germani pentru suportul acordat și a menționat că infrastructura și sistemele de aprovizionare cu apă reprezintă o prioritate pentru Guvern.

,,Am avut o ambiție personală de a avea un master-plan la nivel de țară, inclusiv pe aprovizionarea cu apă potabilă. În curând, documentul va fi finalizat, fapt ce ne va asigura investiții mai eficiente în acest domeniu important. Atunci când noi vom ști foarte clar ce vrem și vom avea elaborate aceste business-planuri, atunci finanțarea nu va fi o problemă”, a subliniat Pavel Filip.

Lucrările de construcție a apeductului Chișinău-Strășeni-Călărași urmează să înceapă la finele anului 2020. Potrivit datelor Guvernului, în ultimii trei ani, 240 de mii de oameni au fost conectați la apă potabilă. Totodată, accesul la apă și servicii de sanitație sunt fixate și în Strategia Moldova 2030, prin care executivul s-a angajat ca până în 2030, 99% din populație să aibă acces la apă de calitate, iar 90% – la rețele de canalizare.

Related posts

Cursul valutar oficial la 17.02.2025

AlbasatTV, Nisporeni

 Jurnalul unui Nisporenean: Cum orașul Nisporeni se schimbă pas cu pas

AlbasatTV, Nisporeni

Proiecte europene la Nisporeni: Discuții cu președintele Parlamentului și autoritățile locale (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Jurnalul unui Nisporenean: Cum s-a schimbat viața în orașul meu

AlbasatTV, Nisporeni

Despăgubiri RCA pentru prejudicii de sănătate. Cum să îți revendici drepturile după un accident rutier

AlbasatTV, Nisporeni

Deputații independenți au avut cele mai multe absențe în sesiunea de toamnă

AlbasatTV, Nisporeni

Cum au fost selectate gospodăriile pentru instalarea contoarelor inteligente

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 15.02.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Igor Grosu a discutat cu locuitorii din Marinici și Heleșteni despre viitorul comunității

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalul Raional Nisporeni, lăudat de Igor Grosu pentru inițiativele de reducere a consumului de energie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment