ALBASAT
Societate

Peste două sute de persoane au murit în incendii, iar altele peste 230 în accidente

De la începutul anului, în țară s-au produs peste 1500 de incendii, în care și-au pierdut viața 216 persoane. Cele mai frecvente cauze sunt erorile admise în construcția și exploatarea sobelor, precum și în montarea și exploatarea centralelor termice. Datele au fost prezentate la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, convocată de premierul Ion Chicu, în această dimineață, 24 decembrie, transmite IPN.Autoritățile de profil au menționat necesitatea actualizării cadrului legal național, care să restricționeze folosirea centralelor termice autonome în blocurile de locuit.Premierul a solicitat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să intensifice comunicarea și cooperarea cu autoritățile publice locale și cu polițiștii de sector în sensul informării oamenilor despre pericolele exploatării sobelor și centralelor termice neconforme, pentru a preveni producerea incendiilor.În cadrul ședinței s-a discutat și despre problema accidentelor rutiere. De la început de an, s-au înregistrat 2307 accidente rutiere, în care au decedat 232 de oameni, iar mii s-au ales cu traume de diferită gravitate. Cele mai frecvente încălcări au fost viteza excesivă, neacordarea priorității și șofatul în stare de ebrietate.În altă ordine de idei, ministrul economiei și infrastructurii a solicitat să fie declarată situația de Alertă timpurie. Declararea aceste situații este necesară pentru a oferi posibilitate operatorului energetic național să inițieze negocierile cu furnizorii de gaze naturale pentru cazul în care livrarea gazelor în Republica Moldova pe două scenarii existente nu va fi posibilă. Această acțiune vine ca urmare a semnării Aranjamentului cu BERD pentru oferirea unei garanții de 50 de milioane de dolari.În context, ministrul economiei, dar și președintele „Moldovagaz”, Vadim Ceban, s-au arătat siguri că nu va fi necesară aplicarea acestui instrument deoarece scenariul tradițional de livrare a gazelor cel mai probabil va fi funcțional, drept rezultat al progresului negocierilor între Federația Rusă și Ucraina. De asemenea, președintele „Modlovagaz” a asigurat Comisia că scenariul alternativ, furnizarea prin revers, este deplin pregătit.În aceeași ședință, Comisia a decis alocarea a 115 mii de lei pentru reconstrucția locuinței arse în satul Nișcani, Călărași; alocarea a 140,3 mii de lei Consiliului raional Nisporeni pentru crearea și menținerea filtrelor sanitare menite să combată virusul de pesta porcină; alocarea a 186,4 mii de lei pentru reparația acoperișului căminului cultural din satul Larga, care a fost distrus în urma vântului puternic în vara anului curent.

Related posts

Ședința Guvernului va avea loc vineri

AlbasatTV, Nisporeni

Миллион долларов на поддержку Молдовы – как ответ на кризис, вызванный COVID-19

Albasat

Barierele instalate în curțile blocurilor și pe străzi în capitală, demontate

Albasat