ALBASAT
Diverse

Peste o mie de infracțiuni cibernetice în 2024, raport INI

Ofițerii centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al Inspectoratului Național de Investigații (INI) au înregistrat peste 1000 de infracțiuni ce implică tehnologiile informaționale, majoritatea fiind fraude legate de investițiile în criptomonede și scheme piramidale. Ofițerii INI atrag atenția asupra riscurilor acestor activități ilicite, care vizează victimele prin metode sofisticate, cum ar fi publicitatea sponsorizată și mesageriile rapide, transmite IPN.

Aceste infracțiuni includ, în mod special, fraudele legate de investiții, precum tranzacțiile cu acțiuni fictive, criptomonede și scheme piramidale, desfășurate de grupări infracționale, care atrag victime prin publicitatea sponsorizată pe rețelele de socializare sau prin apeluri telefonice realizate, în special prin intermediul aplicațiilor „WhatsApp” și „Telegram”. Aceste grupări, prezentându-se drept reprezentanți ai companiilor financiare, promit câștiguri rapide în domeniul investițiilor, iar victimele sunt astfel înșelate și își pierd sumele investite.

În plus, infractorii recurg la utilizarea inteligenței artificiale, pentru a crea clipuri video trucate, distribuite pe rețele de socializare „Facebook” și „Instagram”, în care sunt folosite imagini și sunete ale persoanelor publice, inclusiv politicieni și demnitari de stat, pentru a atrage interesul și a induce în eroare potențialele victime. De asemenea, grupările infracționale se prezintă avocați sau juriști, promițându-le victimelor restituirea banilor pierduți din fraude, dar aceste promisiuni sunt false.

În vederea prevenirii unor astfel de fraude, poliția le recomandă cetățenilor să evite accesarea link-urilor din surse necunoscute sau dubioase, să fie precauți în fața sondajelor online, distribuite prin rețele de socializare, mai ales celor care promit câștiguri mari. De asemenea, autoritățile subliniază că nu trebuie să divulge date personale, date bancare sau informații sensibile unor persoane necunoscute, iar în cazul în care decideți să investiți, este esențial să verificați dacă oficial compania este înregistrată, are sediu și un istoric clar pe piață. Dacă, totuși, ați devenit victima unei fraude, poliția recomandă să informați imediat autoritățile și unitatea bancară, ce vă deservește cardul, pentru a lua măsurile necesare.

Related posts

Peste 1000 de familii și-au procurat locuințe prin programul „Prima Casă Plus”

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Migranților, marcată în Moldova prin evenimente de solidaritate și incluziune

AlbasatTV, Nisporeni

PAS cere convocarea CMC pe problema salariilor pentru profesori

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment