ALBASAT
Societate

Peter Michalko, despre furtul miliardului: Cetățenii așteaptă că vor fi pedepsiți cei vinovați

„Cazul furtului miliardului reprezintă una dintre cele mai mari îngrijorări și din partea mea, și din partea cetățenilor Moldovei care așteaptă că va avea loc pedepsirea celor vinovați și recuperarea banilor care mai pot fi recuperați”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, transmite IPN.

Potrivit ambasadorului, în cazul furtului miliardului nimeni nu este acum în pușcărie, iar procesele ce țin de această fraudă sunt amânate de zeci de ori și asta în niciun fel nu reprezintă „asigurarea pentru încrederea oamenilor în justiție”.

În altă ordine de idei, ambasadorul a spus că numărul mare de îmbolnăviri de COVID-19 în Moldova este îngrijorător. Potrivit lui, trebuie să existe un exemplu puternic din partea autorităților, liderilor de opinie, reprezentanților la nivel înalt despre necesitatea de a respecta măsurile de protecție. „Autoritățile au rolul decisiv în această privință ce ține de purtarea măștilor corect, păstrarea distanței sociale, pentru că altfel pandemia nu poate fi depășită. Responsabilitatea o are fiecare, dar cea mai mare o au cei care iau decizii”, a adăugat ambasadorul UE.

Pe timpul crizei de COVID- 19 a fost păstrat sau chiar a crescut tempoul exporturilor din Moldova în UE, spune Peter Michalko. Au fost păstrate și toate condițiile pentru exportatori. Ambasadorul speră că Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre Republica Moldova și UE va fi un instrument pentru revitalizarea economiei în urma COVID-19.

Related posts

Aerul condiţionat, un potenţial risc de răspândire al coronavirusului

Albasat

Хлеб осенью может быть дороже, директор программ IDIS

Albasat

Lansarea negocierilor de aderare depinde de realizarea condițiilor de către Moldova, ambasador UE

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment