Șeful Delegației UE la Chișinău Peter Michalko, critică propunerea liderului PSRM, Igor Dodon de a lua din rezervele valutare BNM „pentru a ajuta cetățenii pe timp de pandemie”. Potrivit diplomatului european, acțiunea presupune un atentat la independența Băncii Naționale a Moldovei. Mai mult, oficialul a criticat decizia Parlamentului de aborda repetat celebra lege a miliardului, acțiune care ar pune în pericol relația Republicii Moldova cu instituțiile financiare internaționale, notează IPN.
Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, califică drept populistă decizia Parlamentului de a abroga repetat legea miliardului, abrogare declarată anterior neconstituțională de către Curtea Constituțională. Diplomatul european spune că această acțiune pune în pericol credibilitatea Republicii Moldova în fața Fondului Monetar Internațional și a altor instituții financiare internaționale.
„Pentru UE este foarte important, în programele noastre de finanțare, să știm care este relația țării respective cu FMI. Este vorba despre niște standarde persistente în lumea instituțiilor financiare. Dacă aceste standarde nu sunt respectate, este mai greu pentru țările respective să aibă acces la finanțare. În decembrie 2020, am văzut că au fost aprobate niște legi, și abrogarea legii miliardului e doar una dintre ele, legi care sunt împotriva acestor standarde. Acele legi erau, de fapt, angajamentele asumate anterior de Republica Moldova, angajamente pe care Chișinăul nu le-a respectat ”, a spus Peter Michalko în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
Oficialul nu vede cu ochi buni nici propunerea liderului PSRM, Igor Dodon, de a lua din rezervele valutare BNM cel puțin 10 miliarde de lei „pentru a ajuta cetățenii afectați ce criză”.
„Ar fi un atac la independența BNM. Este o idee populistă care nu ar aduce soluții, ci ar duce mai degrabă la repetarea problemelor din trecut. Pe de altă parte, este disponibilă finanțarea din exterior, când vor fi îndeplinite condițiile pentru următoarea tranșă din partea UE, ea va fi acordată Republicii Moldova. Și în programul cu FMI a fost perspectivă de progres care nu s-a realizat. Republica Moldova ar trebui să folosească aceste surse de finanțare, care nu doar că nu aduc daune, dar chiar pot ajuta economia și oamenii”, a spus Peter Michalko.
Ambasadorul UE la Chișinău a mai menționat că pentru a reuși contractarea asistenței financiare din exterior este necesară învestirea unui Guvern credibil și stabil care să-și onoreze angajamentele asumate anterior de Republica Moldova.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul