Instanța a respins cererea Cancelariei de Stat referitor la suspendarea dispoziției privind tariful de 6 lei în transportul public din municipiul Chișinău, care a intrat în vigoare din 1 iulie. Anunțul în acest sens a fost făcut de primarul Ion Ceban la ședința operativă de luni, transmite IPN.
Instanța de judecată a respins ca neîntemeiată cererea organizației teritoriale Chișinău a Cancelariei de Stat împotriva primarului general al municipiului Chișinău și a Consiliului municipal Chișinău. Edilul a calificat gestul reprezentanților Cancelariei de Stat drept o ingerință în treburile administrației publice locale.
Consiliul municipal Chișinău a aprobat Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău, iar ulterior Primăria a anunțat că din 1 iulie se aplică tariful unic de 6 lei pentru o călătorie, atât în raza capitalei, cât și în suburbii. La sfârșitul lunii iunie, decizia municipalității de a majora tariful la călătoria cu transportul public a fost contestată în instanța de judecată.
- Studenții și masteranzii de la ASEM și USM pot aplica la programul „Școala finanțelor moderne”
- Avocatul poporului s-a autosesizat în cazul deținutului rănit mortal după un foc de avertisment
- Restricții de circulație pentru transportul de mare tonaj pe timp de caniculă
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova

