ALBASAT
Societate

Piața criptomonedelor a pierdut 2 trilioane de dolari din valoare în doar jumătate de an

O nouă rundă de vânzare a criptomonedelor a dus valoarea totală a pieței la cel mai scăzut nivel din ultimele 16 luni, cel mai recent șoc inflaționist din SUA determinându-i pe investitori să fugă de așa-numitele active de risc, printre care și monedele virtuale, care au încercat să scape cât mai repede de ele pentru a-și reduce pierderile.

Valoarea pieței de criptomonede a scăzut sub 1 trilion de dolari pentru prima dată din februarie 2021 încoace, potrivit CoinMarketCap, citat de BusinessInsider.

Cea mai importantă criptomonedă, Bitcoin-ul, a scăzut cu 13% în ziua de luni, 13 iunie, ajungând la 23.693 dolari, coborând sub pragul de 24.000 de dolari, ultima oară atins în luna decembrie din 2020.

A doua cea mai valoroasă monedă de pe piață, Ether, care rulează pe blockchainul Ethereum, a pierdut încă 15% din valoarea sa, prețul coborând la 1.249,25 dolari. ADA, tokenul nativ al blockchain-ului Cardano, a pierdut 7% pentru a se tranzacționa la 0,461 dolari, în timp ce moneda DeFi Solana a scăzut cu 10% la 27,60 dolari.

Urmând această evoluție, piața criptomonedelor s-a prăbușit în jumătate de an, de la aproximativ 3 trilioane de dolari, prag atins în noiembrie anul trecut, la doar 1 trilion de dolari, trecând printr-o așa-numită iarnă cripto în care prețurile pentru bitcoin și alte monede virtuale s-au străduit să reziste, însă fără succes.

Per total, Bitcoin este cea mai afectată monedă virtuală, care a scăzut cu 65% de la maximul istoric de 69.044,44 dolari.

În acest an, piața cripto a urmărit în mare măsură același trend ca și piețele bursiere, unde deținătorii de active mobiliare au continuat să vândă.

Prețurile criptomonedelor au fost afectate și de situația economică din SUA, unde Rezerva Federală Americană (Federal Reserve) a anunțat un plan de creștere agresivă a ratelor dobânzilor pentru a reduce inflația galopantă.

Acțiunile de pe bursele americane au fost și ele afectate, după ce raportul de vineri al inflației aferent lunii mai a arătat că prețurile pe o perioadă de 12 luni au crescut la o rată record de 8,6%.

Related posts

Creștinii ortodocși intră de luni în Săptămâna Mare

Albasat

Un medic francez în vârstă de 98 de ani continuă să trateze pacienții, în plină pandemie de coronavirus. VIDEO

Albasat

Copiii nu vor fi admiși în colectivități, dacă părinții refuză neargumentat vaccinarea

Albasat

Leave a Comment