ALBASAT
Fără categorie

Piața valutară locală se află la o etapă temporară de reajustare, BNM

Banca Națională a Moldovei precizează că piața valutară din Republica Moldova se află la o etapă temporară de reajustare, volatilitatea și ritmul de depreciere față de moneda de referință, euro, fiind îndeaproape monitorizate.

Într-un comunicat de presă al instituției, se spune că, în ultimul timp, pe piețele financiare externe cursul euro s-a înscris pe un trend de apreciere față de dolar, pe fondul unor evoluții ale indicatorilor macroeconomici ai zonei euro. Respectiv, în luna aprilie, moneda unică europeană s-a scumpit de la 1,1218 EUR/USD până la nivelul de 1,1300 EUR/USD, iar această dinamică explică deprecierea leului în raport cu euro.

În același timp, piața valutară internă a fost caracterizată de o tendință moderată de depreciere a leului moldovenesc față de dolar, cu circa 48 de bani. „Nu există premise pentru situații de criză pe piața valutară, existând decalaje minore între cerere și ofertă de valută străină. Principalii operatori de pe piață manifestă calm și activează în regim normal”, se menționează în comunicat.

BNM reiterează că „nu prognozează sau țintește dinamica leului, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, însă va continua să monitorizeze și evoluția pieței valutare interne”. Banca Națională subliniază că dispune de suficiente pârghii pentru a influența piața valutară, implicit de rezerve valutare adecvate, pentru a asigura o reacție promptă, la necesitate.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment