Deputații Partidului Platforma Demnitate și Adevăr adresează o sesizare la Curtea Constituțională pe subiectul exercitării controlului de constituționalitate în privința Partidului Politic Șor. De asemenea, aceștia au elaborat un proiect de lege prin care propun înăsprirea pedepsei, de la sancțiune contravențională la sancțiune penală, pentru partidele politice care utilizează fondurile nedeclarate, neconforme sau venite din străinătate, transmite IPN.
Prin sesizarea la Curte se contestă constituționalitatea Partidului Politic Șor, care, potrivit Platformei DA, „prin acțiunile și scopurile sale lezează principiul statului de drept, fapt ce intră în contradicție cu prevederile din Constituție”. Potrivit deputaților din Platforma DA, în sesizare „sunt aduse probe vizând recidivarea Partidului Șor în încălcarea legislației electorale și comiterea abaterilor de la legislație în fiecare scrutin la care a participat, dovada folosirii mijloacelor ilegale pentru întărirea influenței politice, fapt ce contravine principiului statului de drept, demersurile Procuraturii Generale privind ridicarea imunității deputaților Partidului Șor”.
Într-o conferință de presă, deputata Stela Macari a amintit că, împreună cu colega sa, Maria Ciobanu, încă în septembrie 2019 a sesizat Ministerul Justiției privind radierea Partidului Politic Șor din registrul de stat al persoanelor juridice.
Sesizarea la CC și proiectul de lege au fost elaborate de deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.
- GALERIE FOTO | Ultimul sunet de clopoțel la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Nisporeni
- Conducerea țării condamnă atacul cu dronă din Galați și își exprimă solidaritatea cu România
- Președintele României convoacă de urgență CSAT în urma atacului cu dronă din Galați
- Două persoane rănite la Galați, în România, după explozia unei drone care a lovit un bloc locativ
- Circa 3 800 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat la Limba străină

