Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI și Inspectoratul Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției au împărțit, timp de două zile, amenzi de peste 100 de mii de lei șoferilor în stare de ebrietate și celor care aveau actele în neregulă sau au încălcat Regulamentul circulației rutiere, transmite IPN.
Cele mai frecvente încălcări documentate pe 13 și 14 august țin de depășirea limitei de viteză, nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorității de trecere, încălcarea regulilor de exploatare a autovehiculului și starea de ebrietate la volan.
Oamenii legii au documentat trei cazuri de conducere a unităților de transport în stare de ebrietate. Un șofer avea concentrația de alcool în aerul expirat de 0,45mg/l, iar un alt șofer a înregistrat 1,16 mg/l concentrație de alcool în aerul expirat.
Concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,4 mg/l şi mai mult indică un grad avansat de ebrietate.
previous post