ALBASAT
Разное

Pompierii și salvatorii sunt instruiți de polonezi cum să acorde primul ajutor medical

Pompieri și salvatori ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt instruiți cum să acorde primul ajutor medical. Instruirile sunt moderate de formatori ai Ordinului medical maltez din Polonia, în cadrul unui proiect de dezvoltare a capacităților de acordare a primului ajutor calificat. Primii 20 de pompieri și salvatori instruiți au primit, astăzi, certificatele de absolvire. În total, 120 de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor beneficia de aceste pregătiri, transmite IPN.Cursul se desfășoară cu utilizarea echipamentului special transmis de Guvernul Poloniei. La finalizarea instruirilor, echipamentul va ajunge în fiecare unitate de pompieri din Chișinău. Mai târziu, în cadrul aceluiași proiect, se preconizează dotarea cu truse medicale și a unităților de pompieri din raioane.Prezent la eveniment, secretarul de stat al MAI, Ianoș Erhan, a declarat că această colaborare cu Polonia este foarte importantă pentru Republica Moldova, pentru cetățenii țării.Vicedirectorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Sergiu Golovaci, a apreciat obținerea de către pompieri și salvatori a cunoștințelor pentru acordarea primului ajutor medical calificat.Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, a spus că Polonia vine cu un ajutor prin acest echipament „pentru a construi pace, liniște”. Ambasadorul a subliniat că Poloniei îi pasă de Republica Moldova și că viitorul Republici Moldova are un impact asupra viitorului polonezilor. Cuvântul „solidaritate” rezumă atitudinea polonezilor față de cetățenii Republicii Moldova.În total, activitățile proiectului sunt estimate la peste 247 de mii de euro, bani oferiți de Ministerul Afacerilor Externe Polonez, prin intermediul Programului „Polish Aid”. Proiectul a început în aprilie 2019 va dura până pe 31 decembrie 2020.
Source: albasat.net

Leave a Comment

Leave a Comment

Fără categorie

Pompierii și salvatorii sunt instruiți de polonezi cum să acorde primul ajutor medical

Pompieri și salvatori ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt instruiți cum să acorde primul ajutor medical. Instruirile sunt moderate de formatori ai Ordinului medical maltez din Polonia, în cadrul unui proiect de dezvoltare a capacităților de acordare a primului ajutor calificat. Primii 20 de pompieri și salvatori instruiți au primit, astăzi, certificatele de absolvire. În total, 120 de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență vor beneficia de aceste pregătiri, transmite IPN.

Cursul se desfășoară cu utilizarea echipamentului special transmis de Guvernul Poloniei. La finalizarea instruirilor, echipamentul va ajunge în fiecare unitate de pompieri din Chișinău. Mai târziu, în cadrul aceluiași proiect, se preconizează dotarea cu truse medicale și a unităților de pompieri din raioane.

Prezent la eveniment, secretarul de stat al MAI, Ianoș Erhan, a declarat că această colaborare cu Polonia este foarte importantă pentru Republica Moldova, pentru cetățenii țării.

Vicedirectorul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Sergiu Golovaci, a apreciat obținerea de către pompieri și salvatori a cunoștințelor pentru acordarea primului ajutor medical calificat.

Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, a spus că Polonia vine cu un ajutor prin acest echipament „pentru a construi pace, liniște”. Ambasadorul a subliniat că Poloniei îi pasă de Republica Moldova și că viitorul Republici Moldova are un impact asupra viitorului polonezilor. Cuvântul „solidaritate” rezumă atitudinea polonezilor față de cetățenii Republicii Moldova.

În total, activitățile proiectului sunt estimate la peste 247 de mii de euro, bani oferiți de Ministerul Afacerilor Externe Polonez, prin intermediul Programului „Polish Aid”. Proiectul a început în aprilie 2019 va dura până pe 31 decembrie 2020.

Related posts

Teza de licență ar putea fi eliminată din cauza inteligenței artificiale

AlbasatTV, Nisporeni

Cod galben de ceață în toată țara

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 10.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Stare de urgență în Lituania, din cauza baloanelor de contrabandă. Belarus neagă intervenția

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Sprijin și comunitate – Lansarea Clubului Social pentru seniori la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.12.2025

AlbasatTV, Nisporeni

Șapte state UE cer aprobarea împrumutului de reconstrucție pentru Ucraina din activele rusești

AlbasatTV, Nisporeni

Noi medicamente compensate din 1 ianuarie 2026

AlbasatTV, Nisporeni

Bugetul de apărare al SUA, la un pas de votul în Congres. Pachetul include sprijin Ucrainei

AlbasatTV, Nisporeni

MEC va anula indemnizațiile viagere pentru sportivii care încalcă legislația antidoping

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment