ALBASAT
Fără categorie

Pozițiile ACUM și PSRM după a doua rundă de discuții

După cea de-a doua rundă de discuții cu Blocul ACUM, lidera Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că PSRM nu poate ceda funcția de președinte al Parlamentului. Totodată, Blocul ACUM anunță că este dispus să voteze în funcția de președinte al legislativului candidatul PSRM-ului, însă după adoptarea „pachetului de legi antioligarhice”, transmite IPN.

Zinaida Greceanîi a declarat pentru presă că au avut loc consultări în cadrul fracțiunii PSRM. Potrivit ei, într-o țară parlamentară, cei care au acumulat cele mai multe voturi, propun președintele Parlamentului. Însă cei din Blocul ACUM insistă ca să fie votați în funcțiile de premier și de președinte al Parlamentului candidații ACUM, precum și să fie votat pachetul de legi pe care l-au propus. Potrivit liderii socialiștilor, PSRM, ca o forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu poate accepta acest lucru.

Cât despre invitația la discuții făcută de PDM, Zinaida Greceanîi a spus că în statutul intern al formațiunii este clar scris faptul că aceasta chestiune trebuie discutată la Consiliul Republican, care va fi convocat săptămâna aceasta. „Noi nu am avut mandatul și nu am discutat înafara de Blocul ACUM cu nimeni până în prezent”, a conchis politiciana.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Blocului ACUM cu referire la a doua rundă de discuții cu PSRM, se menționează că formațiunea este dispusă să voteze în funcția de președinte al Parlamentului candidatul PSRM-ului. Însă, acest lucru urmează să se întâmple după adoptarea „pachetului de legi antioligarhice”. „Speakerul ACUM la prima etapă este garanția adoptării acestui pachet de legi”, se mai menționează în postare.

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment