ALBASAT
Societate

Precizări privind regimul de intrare, ședere și tranzit pe teritoriul României

Începând cu data de 15 octombrie, în România a fost prelungită starea de alertă. Cetățenii Republicii Moldova nu au dreptul de a intra pe teritoriul României, pe durata stării de alertă, cu anumite excepții, transmite IPN.

Ambasada României în Republica Moldova precizează că se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor. Excepție constituie membrii de familie ai cetățenilor români sau ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România. De asemenea, este vorba despre persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere, persoane care se deplasează în interes profesional etc.

Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai sus nu au dreptul de a intra pe teritoriul României pe durata stării de alertă.

Persoanele care au dreptul de a intra în România sunt exceptate de la măsura carantinei dacă se încadrează în câteva categorii. Mai exact, este vorba despre persoanele care vin în România din zonele sau țările aflate pe lista celor cu risc epidemiologic ridicat, dar care, înaintea sosirii în România, au petrecut ultimele 14 zile anterioare, consecutive, într-una sau mai multe zone sau țări pentru care nu este instituită această măsură. De asemenea, este vorba despre conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane etc.

Excepția de la măsura carantinei se aplică și persoanelor care sosesc în România din țările cu risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de trei zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național. Persoanele care sosesc în România din țările cu risc epidemiologic ridicat și intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, pot ieși din carantină după a zecea zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a opta zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.

Testele SARS-CoV-2 solicitate trebuie efectuate la laboratoare autorizate, iar rezultatele este necesar să conțină inclusiv datele de identificare ale persoanelor pentru care au fost efectuate testele.

Pentru situații deosebite, care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții sau tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative, cu prezentarea testului COVID-19, realizat în condițiile de mai sus. Suspendarea se dispune prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de sănătate publică teritorială.

Related posts

Colegiul Național al Psihologilor va fi înființat în Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Ruben Atoyan (FMI): Guvernul condus de Natalia Gavrilița a dat dovadă de fermitate nezdruncinată

AlbasatTV, Nisporeni

Ședință solemnă dedicată aniversării a 103-a de la unirea Basarabiei cu România

Albasat

Leave a Comment