ALBASAT
Societate

Precizările poliției privind obligativitate de a purta un act de identitate

Persoanele vor fi obligate să dețină asupra sa un act de identitate, o copie a unui act de identitate sau o fotocopie a actului, în format digital, în timpul aflării în toate spațiile publice. Reprezentanții Poliției precizează că aceste măsuri se propun pentru a reglementa o posibilitate cât mai simplă de a documenta o persoană în cazul comiterii unei contravenții și nu are scopul de a intimida cetățenii sau de a efectua verificări masive ale actelor, transmite IPN.

„Este un subiect destul de sensibil și ne cerem scuze dacă poate nu am fost destul de expliciți în intențiile noastre. Cred eu că a creat un disconfort în societate. Pe această cale, chiar ne cerem scuze și vrem să facem claritate pentru toți. În ceea ce ține de scopul urmărit, nu ne dorim ca cetățenii să poarte cu ei mereu actul și nu este adevărat că se vor institui filtre pentru a verifica dacă persoana are sau nu act”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful Direcției juridice a IGP, în cadrul unor consultări publice.

Responsabilul din cadrul Inspectoratului General al Poliției a precizat că cetățenii pot avea la ei o copie sau o fotografie a actului de identitate. Ba mai mult, se acceptă și cunoașterea de către persoană a codului său personal (13 cifre, din buletinul de identitate), astfel încât să poată fi identificată.

Viorel Cernăuțeanu susține că, în ultimii aproape doi ani de pandemie, cetățenii s-au arătat disciplinați. Au existat puține cazuri în care o persoană documentată să nu aibă cu ea un act de identitate. În cazul comiterii unei contravenții, dacă persoanei nu-i poate fi stabilită identitatea, aceasta este escortată la inspectoratul de poliție.

Responsabilul de la IGP și-a exprimat speranța că în timp autoritățile competente vor crea toate condițiile pentru crearea pașaportului digital și atunci nu va mai fi nevoie de prezentarea fizică a actului de identitate.

Toți cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență în sănătate publică, să dețină un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a documentului în timpul aflării în toate spațiile publice închise și deschise, inclusiv în transportul public. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică în octombrie.

Related posts

Sentință pentru crima comisă în satul Meleșeni

Albasat

Cursul valutar oficial la 11.03.2022

Albasat

Vicepremierul Popșoi participă la a 19-a ediție a Forumului Strategic de la Bled, Slovenia

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment