Oamenii de afaceri, inclusiv cei din Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, sunt partenerii principali ai Guvernului în dezvoltarea economică a țării și crearea locurilor de muncă acasă. Acesta a fost mesajul premierului Dorin Recean adresat unui grup de antreprenori din autonomia găgăuză, formulat în cadrul în cadrul întrevederii cu aceștia, organizată de Asociația oamenilor de afaceri „Next”, în parteneriat cu Asociația Businessului European (EBA). În cadrul evenimentului care a avut loc în comuna Congaz au fost purtate discuții privind sprijinul Guvernului pentru oamenii de afaceri din toată țara, soluțiile pentru obstacolele cu care se confruntă aceștia, dar și reformele orientate spre creșterea economică, transmite IPN.
„Construim Europa acasă pentru a oferi cetățenilor noștri condiții mai bune de trai și servicii calitative, iar oamenii de afaceri sunt partenerii principali ai Guvernului în dezvoltarea economică a țării și crearea locurilor de muncă acasă. Țara noastră are potențial pentru dezvoltarea diverselor industrii, suntem susținuți de partenerii externi și nu ne rămâne decât să muncim, împreună, pentru succesul fiecărei afaceri lansate în țara noastră”, a spus premierul Dorin Recean la Congaz.
Șeful Executivului a accentuat că oamenii de afaceri din această regiune sunt activi, creează noi locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea țării. De asemenea, premierul s-a referit la potențialul de creștere și extindere a companiilor deja lansate pe piață, în contextul progreselor înregistrate de Republica Moldova pe calea de integrare în Uniunea Europeană și a beneficiilor oferite în parcursul nostru european.
Discuțiile s-au mai referit la industrializarea afacerilor din domeniul agriculturii, proiectele privind digitalizarea serviciilor publice, precum și la importanța sporirii atractivității investiționale a Republicii Moldova, inclusiv prin asigurarea mobilității pe teritoriul întregii țări.
Congaz este un sat (comună) din Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, Republica Moldova. Are o populație de 11 mii de locuitori și o lungime de 8 km.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

