ALBASAT
Societate

Premierul despre protest: Regretăm că unii oameni s-au lăsat conduși din umbră

„Suntem cu toții mâhniți de acțiunea plină de istericale pe care au organizat-o unele forțe politice tăinuite, prin manipularea unui grup de protestatari și prin instigarea la ură și violență în această zi sfântă pentru țară”. Astfel a comentat premierul Ion Chicu acțiunea de protest organizată astăzi, 2 martie, de veterani în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit șefului executivului, „a strica ușile Guvernului, ale unei clădiri a statului nu e dovadă de patriotism, din contra – e dovada că detești edificiile țării și ale statalității”. Și aceste edificii, potrivit lui Chicu, nu aparțin premierului sau vreunui demnitar, ci poporului Republicii Moldova, transmite IPN.

Premierul a menționat că ziua de 2 martie este ziua comemorării celor căzuți în luptele de la Nistru, este ziua celor care au luptat pentru Patrie. Este ziua reflecțiilor profunde și îndurerate despre trecut și totodată a declarațiilor încurajatoare despre viitor. Ion Chicu spune că apreciază faptul că majoritatea absolută a veteranilor de război au fost astăzi alături de autoritățile Republicii Moldova, pentru a aduce un omagiu eroilor.

„Vreau să amintesc că, Guvernul a majorat de la 1 ianuarie 2020 alocațiile lunare pentru veterani de la 100 la 300 lei. Costul anual este de 64,3 milioane de lei. Ulterior, a fost elaborat proiectul de lege care prevede majorarea din 1 iulie 2020 a alocațiilor lunare pentru văduvele de război de la 250 la 500 lei. Costul anual este de peste 3 milioane de lei. Este elaborat proiectul de lege pentru acordarea veteranilor de război, neîncadrați în câmpul muncii, a polițelor de asigurare medicală, din contul bugetului de stat.

Pentru reabilitarea veteranilor de război, MSMPS a alocat suplimentar 650 de mii de lei pentru finanțarea Centrului republican experimental protezare, ortopedie și reabilitare”, a scris Ion Chicu pe Facebook.

„Regretăm că unii oameni s-au lăsat conduși din umbră de forțe care doresc destabilizarea Republicii Moldova, prin ură, agresiune și dezbinare socială. Sperăm să ajungă la conștiința lor că au greșit. Fac un apel către toți la calm și înțelepciune. Doar în conciliere și înțelegere vom asigura buna dezvoltare a țării și reîntregirea noastră teritorială”, a mai spus premierul.

Veteranii protestează în Piața Marii Adunări Naționale, nemulțumiți de atitudinea autorităților față de ei. Aceștia cer demisia Guvernului și a președintelui Igor Dodon. Polițiștii au format un lanț viu în jurul Guvernului, împiedicând accesul protestatarilor în sediu.

Related posts

BNM lansează un podcast de educație financiară

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 09.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Серьёзная авария в Сороке: Один водитель сгорел, другой оказался в больнице

Albasat

Leave a Comment