Premierul român, Florin Cîțu, dă asigurări că sunt analizate toate pârghiile posibile în a ajuta Republica Moldova pentru a avea acces mai rapid la vaccinul anti-COVID-19. În acest sens, spune el, stoparea pandemiei este un subiect de securitate nu doar națională, ci și europeană. Totodată, Florin Cîțu a spus că, într-un timp foarte scurt, Guvernul României va transmite Republicii Moldova și alte ajutoare. Despre aceasta a menționat președintele Maia Sandu care a avut o întrevedere cu premierul român, aflându-se la București pentru câteva ore, înainte de a merge la Paris, transmite IPN.
Florin Cîțu a dat asigurări că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare Republica Moldova, atât în relațiile bilaterale, cât și la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a Republicii Moldova și interesele cetățenilor.
De asemenea, Maia Sandu susține că a discutat cu partea română subiectul inițiativelor abordate în cadrul vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, astfel încât să fie intensificată colaborarea la nivel guvernamental. Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală fiind: conexiunea energetică cu România, funcționalitatea Gazoductului Iași-Chișinău, precum și construcția podului de la Ungheni.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

